Angela Gheorghiu a cântat pentru Medvedev, la redeschiderea Teatrului Balşoi

Soprana română Angela Gheorghiu a cântat vineri seară, în calitate de invitată de onoare a preşedintelui rus Dmitri Medvedev, la gala care a marcat redeschiderea oficială a Teatrului Balşoi din Moscova, după un proiect impresionant de restaurare şi modernizare început în 2005.
Economica.net - sâm, 29 oct. 2011, 11:32

Cel mai renumit teatru rus, Balşoi, şi-a ridicat din nou cortina vineri seară, cu ocazia unei gale speciale, difuzată în direct în 36 de ţări şi în faţa unui număr impresionant de invitaţi de marcă, pentru a celebra încheierea celor şase ani de lucrări de renovare, care au redat acestei instituţii strălucirea ei imperială de odinioară, potrivit Mediafax.

În România, gala a fost transmisă în exclusivitate la Bucureşti la Opera Naţională, dar şi la Sibiu (Centrul Cultural Habitus din Piaţa Mică) şi Timişoara (Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”).

Pentru spectatorii români, gala a însemnat şi reîntâlnirea cu celebra soprană Angela Gheorghiu, invitată de onoare a evenimentului de la Moscova. După invitaţia specială de la Washington, din 6 decembrie 2009, când a intepretat cu enorm succes două arii la gala Kennedy Honors, în prezenţa preşedintelui Barack Obama, dar şi a numeroase vedete hollywoodiene, soprana română a avut parte de o nouă întâlnire la cel mai înalt nivel, la Teatrul Balşoi din Moscova.venimentul şi-a propus să reconstituie istoria impresionantă a instituţiei înfiinţate în 1776 – care funcţionează în actuala clădire din 1824 -, programul serii reunind astfel un montaj cu imagini ce prezintă reconstrucţia clădirii, o paradă a decorurilor realizate de mari scenografi ai teatrului, fragmente cunoscute din spectacole de operă sau de balet. Gala s-a încheiat cu o paradă care a prezentat întreaga distribuţie a teatrului.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, s-a exprimat înainte de ridicarea cortindei, aducând un omagiu „uneia dintre cele mai importante imagini de marcă ale Rusiei”, într-o scurtă alocuţiune pe care a susţinut-o de pe scena teatrului moscovit.

Gala a fost deschisă de cântecele corului Teatrului Balşoi, ai cărui membri au purtat costume speciale – salopete albastre şi căşti de şantier albe şi portocalii -, ce au fost urmate de un spectacol de balet susţinut de balerinele teatrului.

Soprana română Angela Gheorghiu şi soprana franceză Natalie Dessay au cântat apoi pentru preşedintele Medvedev şi invitaţii acestuia, printre care s-au aflat Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin, dar şi actriţa italiană Monica Bellucci, care au putut să admire apoi evoluţiile unor stele ale baletului rus, precum Svetlana Zakharova, Natalia Osipova şi Ivan Vasiliev.

Ceremonia, care a durat aproximativ două ore, a fost transmisă în direct de televiziunea rusă şi a putut fi urmărită şi pe site-ul YouTube în 36 de ţări. Înregistrarea evenimentului va fi difuzată şi pe postul de televiziune Arte, dar şi în 100 de săli de cinematograf din lumea întreagă.

Niciun bilet nu a fost pus oficial în vânzare pentru acest eveniment, a declarat directorul Teatrului Balşoi, Anatoli Iksanov, dezminţind informaţiile care circulau pe internet, potrivit cărora preţul pentru un bilet ar fi ajuns pe piaţa neagră la două milioane de ruble (aproape 50.000 de euro).

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...