Profiturile au crescut doar pentru jumătate din cele mai mari companii de la Bursă – primele estimări pe semestrul 1

BRD va înregistra cea mai mare creştere de profit în semestrul 1 din acest an. Profitul brut al BRD este de peste trei ori mai faţă de profitul din aceeaşi perioadă a anului 2014, potrivit estimărilor analiştilor de la Tradeville. Doar cinci din cele mai mari 10 companii româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat creşteri de profit.
Adrian N. Ionescu - sâm, 18 iul. 2015, 11:34
Profiturile au crescut doar pentru jumătate din cele mai mari companii de la Bursă – primele estimări pe semestrul 1

BRD – Groupe Societe Generale va anunţa, cel mai probabil, un profit brut de circa 283 de milioane de lei, în Semestrul 1 al acestui an, cu 218% mai mare decât cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2014, potrivit estimărilor analiştilor de la Tradeville. BRD ar urma să obţină venituri de 1,186 miliarde de lei, cu aproape 13% mai mici, potrivit estimărilor Tradeville.

Explicaţia creşterii profitului BRD este că banca a reuşit să-şi cureţe portofoliul de o bună parte din creditele neperformante, astfel că performanţa din acest an vine pe fondul reducerii substanţiale a cheltuielilor cu provizioanele de risc.

Acţiunile BRD înregistrează şi cel mai mare câştig din acest an, dintre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB): peste 20%.

Băncilor în general le merge bine în acest an, după ce şi-au vândut mare parte din creditele neperformante şi şi-au uşurat bilanţurile de provizioane.

Analiştii Tradeville aşteaptă şi de la Banca Transilvania (TLV) un profit în creştere, până la 292 de milioane de lei. Sporul băncii din Cluj este mai mic decât cel al BRD, de 19% pentru că TLV a înregistrat un profit mare şi anul trecut. Atunci TLV a înregistrat un profit de aproape trei ori mai mare decât cel al BRD, pentru că nu a avut probeleme la fel de mari cu creditele neperformante.

Acţiunile TLV înregistrează o creştere de circa 13% în acest an. Veniturile Băncii Transilvania sunt estimate la 1.044 milioane de lei, în creştere cu peste 15% faţă de S1 2014.

Cu exepţia Nuclearelectrica (SNN) şi a Electrica (EL), acţiunile companiilor energetice mari ar putea anunţa profituri mai mici faţă de S1 2014, din cauza menţinerii preţului scăzut la petrol, care este referinţă şi pentru preţul gazelor.

Cel mai mult suferă OMV Petrom, al cărei profit continuă să scadă, cu circa 42% în primul semestru din 2015, până la 845 de milioane de lei, potrivit estimării Tradeville. Veniturile celei mai mari companii din România vor creşte cu nici 5% până la 8,552 miliarde de lei.

Vor mai înregistra scăderei de profit net Transelectrica (TEL, -5% până la 214 milioane de lei), Transgaz (TGN, -8%, 270 mil. lei), şi Romgaz (SNG, minus 6% la 817 mil. lei).

În schimb, profitul net al Electrica va creşte cu 15% până la 226 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica (SNN) va înregistra o creştere de profit net tot de 15%, dar până la 69 de milioane de lei.

În fine, de la cele mai mari companii farmaceutice analiştii Tradeville aşteaptă rezultate contradictorii pe primul semestru din 2015. În vreme ce Biofarm (BIO) este creditată cu a doua cea mai mare creştere de profit (+50%, până la 23 de milioane de lei), Antibiotice (ATB) îşi va reduce câştigul net cu 37%, până la 14 milioane de lei.

Mai multe estimări Tradeville pot fi găsite aici.

Cei mai mari investitori români nu mai vând active pentru dividende. Fondul Proprietatea ar fi excepţia

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...