Loteria fiscală: Duminică este o nouă extragere. Ce bonuri participă – Premii de un milion de lei

Fondul de premiere alocat extragerii lunare a Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 iulie, este de un milion de lei, conform unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Extragerea va avea loc la ora 20.10. Vor fi acordate maximum 100 de premii. Aceasta este prima extragere lunară.
Economica.net - joi, 16 iul. 2015, 12:43
Loteria fiscală: Duminică este o nouă extragere. Ce bonuri participă - Premii de un milion de lei

Extragerea din 19 iulie va fi prima extragere lunară conform regulamentului Loteriei bonurilor fiscale. Vor participa bonurile emise în luna iunie.

Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, în data de 19 iulie, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al Loteriei Române (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La această extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 iunie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Totodată, extragerea va fi organizată în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR, iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere.

VEZI AICI Lista câștigătorilor la extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale din 13 aprilie (Fişier PDF)

Ce faci dacă ai un bon căştigător

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele Loteriei Române şi va fi televizată.

Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător şi, totodată, va reprezenta baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislaţia în vigoare. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare, sunt eliminate din listă.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în ‘Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale’, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Pentru selectarea bonurilor câştigătoarea din rândul celor emise în luna iulie 2015 extragerea va fi organizată în data de 16 august 2015.

Extragerea lunară va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 20,10. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...