Samsung îşi reorganizează activitatea

Acţionarii Samsung C&T Corp au aprobat oferta de preluare din partea companiei holding Cheil Industries, în valoare de opt miliarde de dolari, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 07:11
Samsung îşi reorganizează activitatea

Samsung – cel mai mare producător mondial de telefoane mobile şi televizoare – a anunţat în mai că două din companiile sale cheie vor fuziona. Compania holding Cheil Industries va achiziţiona Samsung C&T Corp, oferind 0,35 acţiuni noi Cheil pentru fiecare titlu Samsung C&T. Tranzacţia va fi finalizată până la 1 septembrie şi necesită aprobarea acţionarilor. Entitatea combinată se va numi Samsung C&T. Cheil Industries a devenit un specialist avansat în domeniile modei, al staţiunilor şi al construcţiilor, în timp ce C&T are drept obiectiv dezvoltarea afacerilor.

Vineri, la Bursa de la Seul, acţiunile C&T şi Cheil înregistrau un declin de 7,9% şi, respectiv, 5,2%, scrie Agerpres.

Analiştii susţin că scopul tranzacţiei este ca Lee Jae-yong, fiul preşedintelui Samsung Electronics, Lee Kun-hee, să obţină un control mai strâns al conglomeratului sud-coreean.

În vârstă de 73 de ani, Lee Kun-hee este spitalizat de peste un an, după ce a suferit o criză de inimă, în mai 2014.

Lee Jae-yong, care este vicepreşedintele Samsung Electronics, va deţine 16,5% din Samsung C&T şi va fi cel mai mare acţionar.

Participaţia directă deţinută de familia Lee în entitatea combinată va ajunge la 30,4%. Companiile afiliate Samsung vor deţine încă 8,8% astfel încât familia va controla aproape 40% în C&T.

În prezent, Samsung încearcă să-şi revină după un an 2014 dezamăgitor, când profitul său a coborât la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, pe fondul scăderii câştigurilor realizate din vânzarea de smartphone-uri. Recent, grupul sud-coreean a anunţat că se aşteaptă la o scădere de 4% a profitului său operaţional înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an, în condiţiile în care vânzările înregistrate de cel mai nou smartphone al său, Galaxy S6, nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău - Grințieș, cel mai lung......
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...