Prima Casă „duduie”: creştere de 40% a garanţiilor acordate în prima jumătate din 2015

Aproape 16.000 de români şi-au cumpărat locuinţe prin programul Prima Casă anul acesta, potrivit datelor de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). 
Andrada Ghira - vin, 17 iul. 2015, 11:50
Prima Casă

Un număr de 15.600 de garanţii au fost acordate în primele şase luni ale acestui an, cu 40% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost acordate 11.100 de garanţii. Valoarea garanţiilor acordate în acest an a fost de 1,3 miliarde de lei, comparativ cu valorea acordată anul trecut, de 890 milioane de lei.

Cele mai multe garanţii au fost acordate pentru cumpărătorii de apartamente din Bucureşti, cu 27,01% din total, urmat de judeţele Ilfov (14,83%), Cluj (6,47%), Timiş (6,28%), Braşov, Iaşi, Constanţa şi Sibiu, unde ponderea din totalul garanţiilor se situează între 3 şi 5% pentru fiecare judeţ. 

Programul Prima Casă a fost accesat cu preponderență de tineri cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, care au preferat achiziționarea apartamentelor de două camere. 

Plafonul disponibil în acest moment este de 978 milioane lei, sumă ce include și suma de 18 milioane lei, destinată pentru garantarea creditelor în vederea achiziţiei sau construirii unei locuinţe de către persoanele fizice cu cetăţenie română care locuiesc în străinătate – componenta diaspora a Programului.

În şase ani de când programul este operaţional, FNGCIMM SA acordat peste 148.500 de garanții, în valoare de circa 2, 8 miliarde de euro, pentru credite accesate în valoare de peste 5,64 miliarde de euro. Valoarea medie a finanţării accesate în cadrul programului este de 38.024 euro. 


Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...