UE acordă Greciei o finanţare de urgenţă în valoare de 7 miliarde de euro

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au decis vineri să acorde Greciei o finanţare de urgenţă în valoare de 7 miliarde de euro, sub forma unui împrumut care va permite Atenei să-şi îndeplinească o parte din angajamentele asumate în aşteptarea unui eventual plan de ajutor, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 13:46
UE acordă Greciei o finanţare de urgenţă în valoare de 7 miliarde de euro

Acest împrumut, ‘în valoare de 7,16 miliarde de euro va fi transferat Greciei până luni’, dată la care această ţară trebuie să ramburseze o datorie de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, a declarat Valdis Dombrovskis.

Pentru a asigura acest credit punte, cele 28 de state membre au căzut de acord să reactiveze FESM, un fond european de urgenţă creat în timpul crizei financiare şi alimentat de toate statele membre UE, nu doar de cele 19 ţări din zona euro. Însă pentru acest lucru a trebuit să fie depăşită opoziţia mai multor ţări care nu sunt în zona euro, în frunte cu Marea Britanie, ce au cerut unele garanţii în cazul în care Grecia intră în incapacitate de plată.

În plus, finanţarea va permite de asemenea Greciei să îşi regleze datoriile neplătite către Fondul Monetar Internaţional, care se ridică la două miliarde de euro.

‘Avem un acord cu privire la finanţarea provizorie… Acest acord este susţinut de cele 28 de state membre’, a declarat Valdis Dombrovskis. El a adăugat că împrumutul, ‘în valoare de 7,16 miliarde de euro, va fi transferat Greciei până luni’, dată la care Atena trebuie să ramburseze o datorie de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.

Miniştrii de finanţe din zona euro au dat, joi, undă verde deschiderii negocierilor privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, după aprobarea de către Parlamentul elen a primei serii de reforme cerute de creditorii internaţionali ai Atenei.

Vineri, Bundestagul, Camera inferioară a parlamentului german, a aprobat cu o majoritate covârşitoare începerea negocierilor pentru acordarea unui al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, de 86 miliarde de euro. Acest vot înlătură unul din ultimele obstacole majore în calea deschiderii negocierilor propriu-zise asupra programului de asistenţă financiară pentru Atena.

Potrivit mai multor oficiali europeni, negocierile cu privire la noul plan de salvare ar urma să dureze cel puţin patru săptămâni

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...