Compania chineză China Peace Petroleum Group a contactat grupul rus Lukoil pentru a demara negocierile în vederea cumpărării rafinăriei Petrotel, după ce divizia din România a Lukoil a fost acuzată de evaziune fiscală, informează Reuters, care a consultat o scrisoare de intenţie adresată în luna martie companiei Lukoil.
Potrivit Reuters, într-o scrisoare din luna martie 2015, Ion Epureanu, directorul general al companiei Kajel Holdings Limited, cu sediul în Insulele Virgine britanice a oferit Lukoil oportunitatea demarării discuţiilor în vederea cumpărării rafinăriei Petrotel Ploieşti. Kajel Holdings a fost mandatată de compania China Peace Petroleum Group, cu sediul la Beijing, specializata în importul şi exportul de produse petroliere.
Un purtător de cuvânt de la Lukoil a confirmat primirea scrisorii, dar a reiterat că nu există niciun plan de vânzare a rafinăriei din România, una din cele patru rafinării pe care Lukoil le are în afara Rusiei. La rândul său, Ion Epureanu a confirmat trimiterea scrisorii, dar a refuzat să facă alte comentarii.
Săptămâna trecută, vicepreşedintele pentru rafinare de la Lukoil, Thomas Mueller, a declarat şi el că grupul petrolier rus Lukoil nu are în prezent planuri referitoare la o retragere din România sau la modificarea structurii manageriale la rafinăria Petrotel.
„Nu avem de gând să plecăm din România. Vom continua să lucrăm acolo”, a spus Thomas Mueller. Acesta a recunoscut totuşi că Lukoil a primit o ofertă pentru cumpărarea rafinăriei Petrotel, dar că nu are de gând să o vândă. „Nu intenţionăm să vindem rafinăria. Este ciudat să primeşti o ofertă atunci când nici nu intenţionăm să o vindem’, a spus Mueller, adăugând că oferta a venit de la o companie privată însă, în condiţiile în care Lukoil nu vrea să vândă, oferta nu a fost reînnoită.
Declaraţiile şefului diviziei de rafinării au venit la scurt timp după scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis de preşedintele concernului rus. Omul de afaceri spunea că firma este atractivă chiar şi după ce procurorii au început ancheta la Ploieşti.
La începutul acestei luni, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, şi sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari.
Lukoil România este al treilea cel mai mare distribuitor de carburanţi din România, cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În România, Grupul Lukoil are aproape 3.800 de angajaţi în România dintre care peste 2.900 la Lukoil România, firma care se ocupă doar cu distribuţia carburanţilor prin cele 305 staţii teritoriale, potrivit celor mai recente date disponibile. Restul angajaţilor lucrează pe platforma rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti şi la alte firme ale Grupului, care furnizează servicii de diferite tipuri.
Rafinăria de la Ploieşti a fost cumpărată în 1998, cu 16 milioane de dolari, de la statul român, odată cu datoriile. Deşi este cea mai mică rafinărie dintre toate cele pe care le operează ruşii de la Lukoil, este cea mai modernă şi mai performantă, fiind cotată cu un indice Nelson 10. A rămas a treia mare unitate de rafinare din România, după închiderea RAFO şi Arpechim şi are o capacitate de 2,4 milioane de tone şi circa 470 de salariaţi.