Finanţări nerambursabile de câte 10.000 de euro pentru fiecare tânăr care vrea să-şi deschidă propria afacere

Tinerii care vor să ceară finanţare în cadrul programului dedicat SRL-urilor debutante mai au o lună de zile pentru a-şi finaliza documentele de înscriere. Prin programul SRL-D 2015, statul român oferă o finanţare nerambursabilă de câte 10.000 de euro celmult, fiecărui tânăr român care îşi deschide pentru prima dată o afacere, conform calendarului anunţat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 11:02
Finanţări nerambursabile de câte 10.000 de euro pentru fiecare tânăr care vrea să-şi deschidă propria afacere

Perioada de înscrieri începe în 24 august 2015, ora 10 şi durează timp de zece zile, până la ora 20 a ultimei zile de înscriere. Programul beneficiază anul acesta de un buget de aproape 30 de milioane de lei (aproape şapte milioane de euro), ceea ce înseamnă că cel puţin 700 de tineri români pot beneficia de finanţare.

Dacă bugetul nu a fost epuizat, există posibilitatea deschiderii unei noi sesiuni de inscriere pana la epuizarea bugetului.

În cei cinci ani de la lansarea programului, au fost înfiinţate aproape 21.000 de SRL-D-uri, iar cele mai mari dintre acestea au ajuns anul trecut la afaceri de peste 43 de milioane de lei, potrivit ZF, citat de site-ul MiciProducători.ro.

Cei mai mulţi debutanţi în afaceri sunt interesaţi de domeniul auto, de comerţ (inclusiv cu autoturisme) şi de transportul rutier de mărfuri.

Se pot înscrie în program tinerii care nu au mai fost asociaţi în cadrul unui SRL până la depunerea solicitărilor. Un SRL-D poate fi înfiinţat de cel mult 5 întreprinzători.

În planul de afaceri prezentat la înscriere trebuie prevăzută angajarea cu contract de muncă a cel puţin doi salariaţi pe toată durata funcţionării sub formă de microîntreprindere. Un SRL-D îşi pierde statutul de microîntreprindere dacă obţine o cifră de afaceri anuală mai mare de 500.000 de euro. Pe de altă parte, angajatorii sunt scutiţi în cadrul acestui program de plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru cel mult patru salariaţi.

Firma poate beneficia de garanţii acordate de Fondul National de Garantare al Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijloci pentru maxim 80% din valoarea unui credit bancar acordat, în limita sumei de 80.000 de euro.

Mai multe detalii pe site-ul programului.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 960.594 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului......
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, are o cifră de afaceri consolidată pro-forma de ...
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motors l-a desemnat vineri pe Jose Munoz, responsabil pentru operaţiunile sale din ...
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
Uniunea Europeană trebuie să îşi regândească sancţiunile impuse Rusiei, pentru că aceste sancţiuni menţin preţurile ...