Croaţia şi Slovenia au decis să prelungească exploatarea centralei nucleare de la Krsko până în anul 2043

Croaţia şi Slovenia au confirmat prelungirea funcţionării centralei atomoelectrice de la Krsko până în anul 2043, în pofida protestelor unor organizaţii ecologiste, relatează marţi presa din cele două ţări, citată de agenţia EFE ;i preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 19:55
Croaţia şi Slovenia au decis să prelungească exploatarea centralei nucleare de la Krsko până în anul 2043

Potrivit ministrului sloven al infrastructurii, Peter Gaspercic, securitatea operaţională şi rezultatele economice ale centralei justifică prelungirea duratei sale de viaţă.

Centrala Krsko a fost construită pe vremea fostei Iugoslavii şi funcţionează din anul 1984. Este situată pe teritoriul Sloveniei, la circa 40 de kilometri de graniţa cu Croaţia, dar este exploatată în comun de cele două ţări. Ea furnizează Sloveniei 25% din producţia de electricitate şi Croaţiei 15%.

În anul 2009 a început un studiu privind prelungirea duratei de viaţa a centralei dincolo de anul 2023, termenul avut în vedere iniţial.

Dar mai multe organizaţii ecologiste, inclusiv Greenpeace, consideră că exploatarea centralei după această dată este riscantă, mai ales în eventualitatea în care s-ar produce un seism.

În anul 2008, o scurgere de lichid de răcire a declanşat o alertă la nivel european, deşi autorităţile au dat asigurări că impactul asupra mediului a fost nul, întrucât nu a fost constatată nicio emisie radioactivă în exterior şi de asemenea nici personalul nu a fost afectat.

Un alt incident a survenit în anul 2013, când în timpul unei revizii a fost identificată o problemă la barele de uraniu ce alimentează reactorul nuclear, dar şi atunci autorităţile au asigurat că nu au existat efecte negative asupra mediului sau asupra angajaţilor centralei.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...