Gabriel Resources a depus plângere împotriva României la curtea de arbitraj de la Washington în dosarul Roşia Montana

Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat marţi 21 iulie 2015 că a depus o cerere de arbitraj la Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) împotriva Romaniei, informează un comunicat de presă al companiei.
Economica.net - mie, 22 iul. 2015, 04:43
Gabriel Resources a depus plângere împotriva României la curtea de arbitraj de la Washington în dosarul Roşia Montana

Gabriel Resources precizează că acţiunea vizează disputa companiei cu autorităţile române în legătură cu dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană, la care Gabriel Resources deţine o participaţie de 80,69%.

Compania canadiană susţine că, în continuare, caută să ajungă la un acord la nivel înalt cu autorităţile române pentru a soluţiona disputa. Cu toate acestea, Gabriel Resources este decis să-şi protejeze drepturile şi interesele în România, şi în absenţa dorinţei autorităţilor române de a intra în dialog, compania a decis să recurgă la justiţie printr-o cerere de arbitraj şi a angajat firma White & Case LLP pentru a o reprezenta în acest dosar, scrie Agerpres.

‘Compania crede în continuare că este în interesul tuturor acţionarilor în acest proiect, în special al statului român, dacă s-ar autoriza şi dezvolta acest proiect iar Gabriel este în continuare dispus să discute cu Preşedintele României şi Guvernul pentru a atinge acest obiectiv’, declară preşedintele director general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry.

Gabriel Resources a ameninţat încă din luna septembrie 2013 că va da în judecată guvernul român şi că va cere despăgubiri de până la patru miliarde de dolari, din cauza ‘multiplelor încălcări ale tratatelor de investiţii’.

Procedurile de arbitrajul comercial internaţional în general, iar cele de arbitraj împotriva guvernelor în particular, au devenit din ce în ce mai populare, câştigând teren în faţa litigiilor tradiţionale derulate în tribunal. Creşterea tratatelor bilaterale de investiţii dintre ţări a condus la o creşterea puternică a numărului de cazuri de arbitraj împotriva guvernelor, derulate prin curtea de arbitraj a Băncii Mondiale, cunoscută sub denumirea de Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID). În general, cazurile de arbitraj comercial internaţional sunt judecate cu uşile închise şi tind să fie mai scurte decât litigiile la tribunal şi conduc la decizii finale la care nu se poate face apel, chiar dacă nu sunt în mod obligatoriu mai ieftine.

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31% şi Gabriel Resources – cu 80,69%. În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...