Ponta: Senatul se va reuni în sesiune extraordinară pentru a rediscuta Codul Fiscal, după 15 august

Codul Fiscal va fi reexaminat de Senat, probabil, după 15 august, în sesiune extraordinară, urmând ca apoi să fie rediscutat şi în Camera Deputaţilor, a declarat joi premierul Victor Ponta.
Economica.net - joi, 23 iul. 2015, 20:09
Ponta: Senatul se va reuni în sesiune extraordinară pentru a rediscuta Codul Fiscal, după 15 august

„Am stabilit că în luna august, probabil după 15 august, vom avea sesiune extraordinară întâi la Senat, pentru că e prima Cameră, şi după aceea la Camera Deputaţilor. Evident că noi vom vota pentru Codul Fiscal că doar nu suntem total duşi cu capul să fi votat acum trei săptămâni pentru şi după aia să votăm contra. Chiar suntem normali la cap şi mai avem un pic de ruşine măcar. Deci noi votăm pentru şi eu cred că la 1 septembrie Codul Fiscal va fi promulgat”, a spus Ponta, joi seară, la România TV.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Codul Fiscal pentru reexaminare.

Parlamentarii se află în vacanţă până la 1 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...