Două companii cu capital integral românesc, între cei mai mari angajatori din România în 2014

RCS&RDS şi Dedeman, companii cu capital integral românesc, se află în top cinci companii din România care au angajat cei mai mulţi oameni în cursul anului 2014, potrivit unei statistici ECONOMICA.NET realizată pe baza informaţiilor care ne-au fost comunicate de Inspecţia Muncii. 
Cristina Şomănescu - Dum, 02 aug. 2015, 20:55
Două companii cu capital integral românesc, între cei mai mari angajatori din România în 2014

Trei jucători mari din retailul alimentar – Kaufland, Mega Image şi Profi – au angajat cei mai mulţi oameni în 2014, potrivit informaţiilor comunicate de Inspecţia Muncii pentru Economica.net.

Kaufland Romania, liderul pieţei comerţului alimentar, avea cu peste 3.200 de salariaţi în plus pe statele de plată la 1 ianuarie 2015, faţă de 1 ianuarie 2014, potrivit raportărilor făcute de companie la Inspecţia Muncii. Kaufland operează în prezent 100 de magazine în România.

Poziţia a doua în topul companiilor din România care au angajat cei mai mulţi oameni în 2014 e ocupată de Mega Image care a raportat în Registrul de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic peste 1.500 de salariaţi în plus la 1 ianuarie 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele comunicate pentru Economica.net de către Inspecţia Muncii.

Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, prezent în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte. Mega Image a ajuns la 427 de magazine în prezent şi îşi extinde în mod constant reţeaua de magazine.

Profi Rom Food urmează în clasament, cu peste 1.200 de angajaţi în plus pe statele de plată la 1 ianuarie 2015 faţă de 1 ianuarie 2014.
Profi Rom Food, compania deţinută de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors care operează lanţul de supermarketuri Profi, a devenit recent primul şi singurul (până acum) retailer din România care are magazine în toate judeţele ţării. Lanţul de supermarketuri Profi are 316 magazine în 150 de localităţi din toate judeţele ţării.

RCS&RDS, lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de televiziune prin cablu şi satelit, avea aproape 1.200 de angajaţi în plus pe statele de plată la 1 ianuarie 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Retailerul de bricolaj Dedeman, deţinut de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, număra 849 de salariaţi în plus la începutul anului 2015 faţă de nivelul indicatorului din 1 ianuarie 2014.

În clasamentul companiilor care au angajat cei mai mulţi oameni în 2014 sunt prezente – în această succesiune – Carrefour Romania, BRD Societe Generale, Automobile Dacia şi Rewe Romania.

Precizări metodologice
ECONOMICA.NET a realizat clasamentul celor mai mari companii private din România care au angajat cei mai mulţi oameni în 2014, pe baza informaţiilor care ne-au fost comunicate de Inspecţia Muncii.
Informaţiile privind numărul salariaţilor companiilor antemenţionate sunt cuprinse în Registrul de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic care conţine datele transmise de angajatori, pe baza contractelor individuale de muncă încheiate.
Corectitudinea completării registrului şi a transmiterii datelor informatice cade exclusiv în sarcina angajatorilor, ne-au atras atenţia oficialii Inspecţiei Muncii.

Companiile din România care au angajat cei mai mulţi oameni în cursul anului 2014 Numărul salariaţilor companiei la 1 ianuarie 2014 Numărul salariaţilor companiei la 1 ianuarie 2015 Evoluţia numărului salariaţilor companiei 1 ianuarie 2014 – 1 ianuarie 2015
Kaufland Romania 24.798 28.029

Plus 3.231

Mega Image 6.758 8.270 Plus 1.512

Profi Rom Food

5.400

6.615

Plus 1.215

RCS&RDS

9.283

10.464

Plus 1.181

Dedeman

6.835

7.684

Plus 849

Carrefour Romania 7.788 8.633 Plus 845
BRD Societe Generale 8.393 8.630 Plus 237

Automobile Dacia

13.984

14.175

Plus 191

Rewe Romania

3.155

3.345

Plus 190

Lidl Discount

3.978

4.118

Plus 140

Sursă informaţii: Inspecţia Muncii pentru ECONOMICA.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...