Noi aplicaţii ale trupelor ruse în Transnistria

Trupele ruse dislocate în regiunea de est a Republicii Moldova au început o nouă etapă de exerciţii militare, care implică, între altele, misiuni destinate distrugerii de echipamente grele de luptă ale unui inamic imaginar, relatează marţi agenţiile de presă Unimedia şi Novostipmr.com.
Economica.net - mar, 28 iul. 2015, 13:04
Noi aplicaţii ale trupelor ruse în Transnistria

‘Militarii vor simula interacţiunea practică în condiţii de luptă modernă – în ofensivă, în defensivă, în marş. Unităţile vor îndeplini sarcini comune de recunoaştere şi distrugere a grupurilor de infanterie şi tehnică grea aparţinând unui inamic imaginar’, a specificat, într-o declaraţie pentru RIA Novosti, şeful serviciului de presă al Districtului militar Vest al Federaţiei Ruse, Oleg Kocetkov.

Potrivit acestuia, militarii se vor antrena pentru misiuni în condiţii de destabilizare a situaţiei în zona de responsabilitate din Transnistria.

Exerciţiile sunt programate să dureze până la sfârşitul lunii iulie şi se vor încheia cu trageri la ţintă.

În Transnistria staţionează 1350 de militari în cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR), creat în baza Armatei a 14-a, plus aproximativ 400 de militari în cadrul contingentului de menţinere a păcii în stânga Nistrului.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...