Siemens şi Bombardier ar putea anunţa fuziunea diviziilor lor feroviare – WSJ

Concernul german Siemens şi grupul canadian Bombardier sunt în negocieri preliminare privind fuziunea diviziilor lor feroviare, a anunţat miercuri publicaţia 'Wall Street Journal' (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 29 iul. 2015, 11:13
Siemens şi Bombardier ar putea anunţa fuziunea diviziilor lor feroviare - WSJ

Informaţia vine la câteva luni după ce Siemens a dezminţit că negociază crearea unei divizii comune feroviare cu firma franceză Alstom, care produce celebrele trenuri de mare viteză TGV.

Bombardier discută şi cu alţi posibili parteneri fuziunea diviziei feroviare, susţine WSJ.

Reprezentanţii Siemens şi Bombardier nu au comentat informaţia, scrie Agerpres.

În mai, şefii Bombardier au anunţat că ar putea lista o participaţie minoritară în divizia feroviară cu sediul în Germania, pe fondul consolidărilor din acest sector, pentru a concura la proiectele majore de infrastructură din întreaga lume. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au informat atunci că ar putea fi luată în considerare o fuziune cu diviziile feroviare ale Siemens sau Alstom.

Şeful Siemens, Joe Kaeser, a anunţat recent că vrea să renunţe la afacerile neprofitabile şi să majoreze cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru ca Siemens să câştige contracte profitabile în industrie.

Siemens are 360.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activităţi în domeniul energiei, telecomunicaţiilor, sănătăţii, transporturilor şi electronicii.

Siemens, Bombardier şi Alstom sunt prezenţi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...