CFR Călători ia în calcul posibilitatea rezilierii contractului încheiat cu firma care se ocupă de salubrizarea trenurilor

CFR Călători ia în calcul posibilitatea rezilierii contractului încheiat cu firma care se ocupă de serviciile de salubrizare în trenurile de călători, în condiţiile în care societatea a mai fost notificată de câteva ori că nu îşi îndeplineşte toate condiţiile contractuale, informează compania, miercuri, 29 iulie, într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 29 iul. 2015, 19:45
CFR Călători ia în calcul posibilitatea rezilierii contractului încheiat cu firma care se ocupă de salubrizarea trenurilor

Conducerea CFR Călători a efectuat miercuri o acţiune de verificare şi control în ceea ce priveşte activitatea personalului feroviar şi condiţiile de călătorie din trenuri, fiind depistate astfel activităţi ilegale de comerţ şi nereguli în activitatea de salubrizare şi igienizare.

Trenurile verificate au fost IR 1645 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, IR 1663 Bucureşti Nord – Iaşi, R 9003 Bucureşti Nord – Craiova şi IR 1892 Craiova – Bucureşti Nord.

‘Firma care realizează serviciul de salubrizare printr-un contract adjudecat cu respectarea prevederilor OUG 34/2006 va fi notificată, cum a mai fost şi cu alte ocazii, pentru remedierea aspectelor legate de dotarea grupurilor sanitare, curăţenie, etc. CFR Călători ia în calcul şi posibilitatea rezilierii contractului dacă nu vor fi îndeplinite condiţiile contractuale’, se menţionează în comunicat.

În vederea combaterii comerţului ilegal, CFR Călători va face demersuri către Poliţia de Transport Feroviar pentru intensificarea acţiunilor de control atât la urcarea în trenuri, cât şi în parcursul acestora.

‘Vom organiza periodic acţiuni de control şi de verificare a modului în care vor fi pregătite din punct de vedere tehnic şi sanitar garniturile trenurilor de călători. Vom lua măsuri operative de remediere, punctual, în funcţie de problemele identificate. De asemenea, se va acorda o atenţie sporită funcţionarii instalaţiilor de climatizare şi sanitare, precum şi bunei funcţionări a uşilor de acces şi intercomunicaţie, a sistemului de închidere/deschidere a ferestrelor, funcţionării prizelor electrice şi, în mod special, stării de curăţenie a vagoanelor (exterior, interior, cabine WC)’, a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători cu ocazia acestui control.

Săptămâna trecută inspectorii de la Protecţia Consumatorului au amendat compania din cauza condiţiilor proaste din trenuri (Vagoane murdare, toalete defecte, scaune rupte şi aer condiţionat inexistent).

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...