Fondul de Supravieţuire din Olanda a pariat 35% din banii săi la Bursa din Bucureşti. Care sunt acţiunile preferate

Fondul de investiţii olandez Overlevingsfonds (Fondul de Supravieţuire) are cea mai mare parte a activelor plasată în România. Acţiunile româneşti sunt în valoare de 1,54 milioane de euro şi rapoartele proprii îl arată încrezător în piaţa de la Bucureşti. Este al doilea fond olandez care pariază cea mai mare parte a banilor săi pe România, după PC Emerging Europe Equity Fund, care a fost dedicat de asemenea României şi a suferit aici pe toată perioada crizei.
Adrian N. Ionescu - joi, 30 iul. 2015, 21:03
Fondul de Supravieţuire din Olanda a pariat 35% din banii săi la Bursa din Bucureşti. Care sunt acţiunile preferate

Olandezii sunt din nou atraşi de Bursa de valori Bucureşti (BVB), prin fondul de investiţii Overlevingsfonds, numit aşa (Fondul de Supravieţuire) pentru că a fost lansat în anul de criză 2009.

Fondul are active de numai 4,4 milioane de euro, dar 34,9% din acestea sunt acţiuni ale unor companii relativ mici din România, precum Iproeb Bistriţa (IPRU) sau Romcarbon (ROCE), în care deţine pachete de câte 250.000 de euro.
Fondul de Supravieţuire olandez mai are pachete de peste 100.000 de euro la Turism Felix (TUFE) şi la Electromagnetica (ELMA), dar şi la Nuclearelectrica (SNN) şi Transgaz (TGN).

Olandezii sunt cuceriţi de compania care administrează un complex hotelier de lux la Băile Felix de lângă Oradea şi îi fac o prezentare favorabilă în ultimul lor raport. „Este plăcut să păstrăm acest plasament şi poate că vă va amuza să îngăduiţi staţiunii din România să vă atragă în vacanţă”, scriu administratorii Overlevingsfonds în cel mai recent raport lunar al lor (Overlevingsfonds se traduce oficial cu Fondul de Supravieţuire, conform site-ului fondului).

Fondul mai are participaţii mai mici la  Electrica (EL), COMPA (CMP) şi BRAICONF (BRCR).

Companiile româneşti relativ mici de la care se aşteaptă o creştere ispititoare au mai atras un fond de investiţii olandez, înainte de criză, pe care administratori săi de la Midle Europe Investment l-au numit Roemenië en Bulgarije Fond  la înfiinţarea din 2006. Fondul a ajuns curând la active de 135 de milioane de euro, din care acţiunile româneşti contau pentru 73%. Cifra este din luna de graţie iulie 2007, când Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a atins maximele absolute. Şi acest fond a mizat pe Iproeb şi Romcarbon, pe Compa şi pe Electromagnetica, dar şi pe SIF-uri.

Ulterior, afacerile Middle Europe Investment au fost preluate de Palmer Capital şi numele fondului s-a schimbat în Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund, în încercarea de a extinde mai mult acoperirea geografică. Fondul mai are acum active de 4,6 milioane de euro, dar majoritatea acestora (63%) sunt tot din România: SIF-urile, Fondul Proprietatea, Romcab Tg. Mureş (MCAB), IAR Braşov (IARV), Prospecţiuni (PRSN) şi Prebet.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...