De asemenea, conform sursei citate, au fost analizate „riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional, determinate de defrişările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri şi, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat”.
Administraţia Prezidenţială precizează că la şedinţa condusă de preşedintele Klaus Iohannis au participat vicepremierul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, şi secretarul CSAT, generalul de brigadă Mihai Şomordolea.
Ultima şedinţă a CSAT a avult loc la începutul lunii iunie, când membrii au hotărât ca Guvernul României să ia măsuri pentru schimbarea cadrului legislativ astfel încât să existe o legislaţie „coerentă, clară şi riguroasă” în domeniu.