O nouă grevă de 24 de ore la metroul din Londra

Metroul londonez îşi va întrerupe complet activitatea începând de miercuri la sfârşitul după-amiezii, timp de 24 de ore, din cauza unei greve cauzate de punerea în aplicare a unui serviciu de noapte în zilele de vineri şi sâmbătă, informează luni AFP.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 06:54
O nouă grevă de 24 de ore la metroul din Londra

Refuzul conducerii London Underground de a amâna introducerea serviciului de noapte, prevăzută pentru 12 septembrie, ‘nu ne lasă altă soluţie decât a declanşa o grevă începând cu orele 21.30 (20.30 GMT), miercuri’, a anunţat sindicatul conductorilor Aslef.

‘Regretăm cu adevărat problemele pe care această grevă le va cauza, însă responsabilitatea îi revine primarului (Londrei), care insistă ca serviciul de noapte să fie lansat la 12 septembrie, în loc să aloce mai mult timp pentru negocieri’, a adăugat sindicatul.

Sindicatele Aslef, RMT, Unite şi TSSA cer creşteri salariale ca urmare a punerii în aplicare a acestui serviciu de noapte. London Underground le-a făcut o nouă ofertă vineri, ofertă al cărei conţinut nu a fost dezvăluit, scrie Agerpres.

În iulie, gestionarul metroului londonez a venit cu o ofertă ce prevedea inclusiv o creştere salarială de 2%, însă sindicatele au respins-o şi au declanşat o zi de grevă, în 9 iulie, prima zi fără niciun tren de metrou în capitala britanică, din 2002.

Unele sindicate au prevăzut să declanşeze greva începând cu 18.30, miercuri, ceea ce a făcut ca Transport for London (TfL), regia pentru transport în comun din capitala britanică, să-i îndemne pe călători să-şi facă traseele înainte de această oră. La fel ca în iulie, TfL a prevăzut să pună în circulaţie mai multe autobuze.

Te-ar mai putea interesa și
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul competiţional 2026 este foarte probabil să reuşească după ce a fost......
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...