Grecia speră să primească, în două săptămâni, o nouă tranşă din partea creditorilor

Grecia speră să ajungă, în două săptămâni, la un acord cu creditorii care să permită deblocarea a câteva miliarde de euro, afirmă surse din cadrul Ministerului grec al Finanţelor, citate de site-ul ziarului Le Figaro, preluat de Mediafax.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 19:27
Grecia speră să primească, în două săptămâni, o nouă tranşă din partea creditorilor

Cele două părţi ar trebui să ajungă cel târziu pe 20 august la un compromis privind noul plan de asistenţă financiară, pentru a permite Guvernului de la Atena să ramburseze Băncii Centrale Europene 3,5 miliarde de euro pentru obligaţiuni care vor expira, transmite Mediafax.

„Negocierile se vor încheia săptămâna aceasta”, a declarat marţi ministrul grec al Finanţelor, Euclide Tsakalotos, după o nouă reuniune cu reprezentanţii Grupului Bruxelles (format din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional). La discuţii sunt prezenţi şi oficiali responsabili de Mecanismul European de Stabilitate (MES) – fondul special de asistenţă al zonei euro.

„Există mici divergenţe. Nu cred că vor fi probleme în privinţa privatizărilor. Discuţiile au avansat mai mult decât mă aşteptam”, a spus Euclide Tsakalotos.

Olga Gerovassili, purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, a declarat că redactarea acordului privind noul plan de asistenţă financiară va începe miercuri.

Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a apreciat că este posibilă ajungerea la un acord până la sfârşitul lunii august, chiar dacă este „un obiectiv ambiţios”.

Citeşte continuarea aici.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...