MADR: Fermierii afectaţi de secetă ar putea fi despăgubiţi cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat

Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă, în această vară, ar putea fi despăgubiţi cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu, într-o întâlnire de lucru cu fermieri şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţul Neamţ, transmite Agerpres.
Economica.net - joi, 06 aug. 2015, 15:09
MADR: Fermierii afectaţi de secetă ar putea fi despăgubiţi cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat

‘La nivel ministerului, monitorizăm cu foarte multă atenţie situaţia din teren. Pentru a putea veni în sprijinul fermierilor, Ministerul Agriculturii, prin direcţiile agricole judeţene, a solicitat de la primării date referitoare la situaţia culturilor şi suprafeţele afectate de secetă. După centralizarea şi analiza acestora, direcţiile agricole vor transmite raportul către minister. Ulterior, vom găsi cea mai bună soluţie pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de secetă, cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat’, a precizat oficialul.

Totodată, Botănoiu le-a prezentat producătorilor agricoli oportunităţile de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, în vederea refacerii infrastructurii secundare de irigaţii.

‘Prin Sub-măsura 4.3 – Sprijin pentru investiţii în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea sectoarelor agricol şi forestier – Componenta irigaţii, din noul PNDR, se pot accesa, numai anul acesta, 218 milioane de euro pentru proiecte care vizează refacerea infrastructurii secundare de irigaţii. Pentru întreaga perioadă de programare, bugetul alocat pentru asemenea investiţii se ridică la peste 435,2 milioane de euro’, a spus secretarul de stat în MADR.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, printre subiectele ridicate de fermierii prezenţi la discuţii s-au aflat şi efectele eliminării cotelor de lapte la nivel european, amenajamentele pastorale, posibilităţile de stimulare a investiţiilor în sectorul zootehnic şi în zona montană, precum şi efectele aplicării Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

‘Această lege a fost gândită pentru protejarea producătorului adevărat, adică agricultorul care deţine teren sau animale şi face producţie. Principalul efect al legii este scoaterea intermediarilor din relaţia producător-consumator final, astfel încât micul producător să îşi poată valorifica marfa, să obţină profit’, le-a explicat secretarul de stat agricultorilor nemţeni.

La întâlnirea de lucru organizată în judeţul Neamţ, alături de oficialul MADR, au fost prezenţi reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură /APIA/, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale /AFIR/, Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie ‘Prof. Dr. G.K. Constantinescu’, Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Neamţ, împreună cu peste 200 de producători din sectorul vegetal şi zootehnic.

Te-ar mai putea interesa și
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură, într-un an în care seceta a calamitat producția agricolă în multe zone din țară. Măsurile anunțate de guvernanți, printre care......
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă anul acesta cadourile se cumpără preponderent din economii
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă ...
Anul acesta, cadourile de Crăciun se cumpără cu fondurile din economii (53% dintre respondenți), nu cu bani împrumutați ...
Polonia vrea să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Inițiale, ca să facă mai atractivă Bursa din Varșovia
Polonia vrea să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Inițiale, ca să facă mai atractivă Bursa din Varșovia
Autoritatea de Supervizare Financiară din Polonia (KNF) caută să accelereze aprobările pentru Ofertele Publice Iniţiale ...
Rusia suspendă exportul de uraniu îmbogățit către Statele Unite
Rusia suspendă exportul de uraniu îmbogățit către Statele Unite
Rusia, cel mai mare furnizor de uraniu îmbogăţit din lume, a anunţat vineri că a impus restricţii temporare asupra ...