Prima Broadcasting Group – compania deținută de omul de afaceri Cristian Burci – a făcut o solicitare în acest sens la Tribunalul București, la data de 6 august. Instanța a stabilit termen pentru judecarea cauzei la data de 3 septembrie, potrivit datelor de Portalul Instanțelor de Judecată.
Compania solicită, de asemenea „cererea de suspendare provizorie a executarilor silite”.
Pe rolul Tribunalului București mai există o solicitare de intrare în insolvență pentru Prima Broadcasting, din partea companiei OMV Petrom Marketing.
Cererea de insolvență vine într-o perioadă dificilă pentru Prima TV, cu întârzieri de salarii, dar și cu trimiterea unor angajați în concediu din cauza situației delicate a canalului TV, mai scrie Paginademedia.