Premierul irakian condamnă sugestia şefului Statului-Major american privind împărţirea Irakului

Premierul irakian, Haider al-Abadi, a calificat joi drept 'iresponsabilă' sugestia exprimată de şeful Statului-Major al armatei americane, generalul Raymond Odierno, care a lansat miercuri - cu două zile înaintea retragerii sale din acest post - ideea împărţirii Irakului în două ţări pentru a rezolva problemele provocate de rivalităţile aproape ireconciliabile dintre musulmanii sunniţi şi cei şiiţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 13 aug. 2015, 18:49
Premierul irakian condamnă sugestia şefului Statului-Major american privind împărţirea Irakului

‘Sunt afirmaţii iresponsabile, ce reflectă necunoaşterea realităţii irakiene’, a răspuns premierul al-Abadi prin intermediul biroului său de presă.

În opinia generalului Odierno, care a fost cel mai înalt gradat al armatei americane în Irak în perioada 2008-2010, o împărţire a Irakului ‘ar putea fi singura soluţie’ pentru a rezolva conflictul confesional, iar aşa ceva ‘s-ar putea întâmpla’.

De altfel, o eventuală împărţire a Irakului după criterii etnice şi confesionale este un subiect foarte sensibil în această ţară, al cărei guvern luptă cu ajutorul SUA să recucerească teritoriile controlate de gruparea jihadistă Statul Islamic şi să salveze unitatea naţională.

Însă diviziunile sunt foarte profunde între cele trei comunităţi principale, respectiv sunniţii, şiiţii şi kurzii. În timp ce kurzii au deja propria lor regiune autonomă în nord, şiiţii sunt concentraţi în sud, iar sunniţii sunt răspândiţi în vestul, nordul şi centrul ţării, unele dintre regiunile în care aceştia din urmă sunt majoritari fiind în prezent ocupate de jihadişti.

Şefului Statului-Major al armatei americane a apreciat miercuri că reconcilierea dintre şiiţi şi sunniţi în Irak devine din ce în ce mai dificilă şi a dat asigurări că o împărţire a ţării ‘ar putea fi singura soluţie’ pentru a rezolva conflictul confesional.

Statele Unite, care s-au retras din Irak în 2011, după ce l-au invadat în 2003 în epoca Bush, pregătesc forţe irakiene, dar şi rebeli sirieni pentru a încerca să combată gruparea jihadistă.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...