Românca de la FMI aşteaptă „decizii” din partea Europei privind datoria Greciei

Fondul Monetar Internaţional (FMI) aşteaptă ca europenii să ia 'decizii' legate de reducerea poverii datoriei Greciei înainte de a hotărî dacă va participa la noua susţinere financiară a ţării, a informat instituţia joi, citată de AFP.
Economica.net - vin, 14 aug. 2015, 03:46
Românca de la FMI aşteaptă

‘Aşteptăm să lucrăm cu autorităţile (elene) pentru a dezvolta programul (de reforme) mai detaliat şi ca partenerii europeni ai Greciei să ia măsuri de reducere a poverii datoriei’, a declarat şefa misiunii Fondului la Atena, Delia Velculescu, într-un comunicat.

Această declaraţie intervine în momentul în care parlamentul grec trebuie să aprobe un acord asupra noului plan de ajutorare de 85 de miliarde de euro, al treilea din 2010, în schimbul unor severe măsuri de austeritate.

FMI, unul din principalii creditorii ai ţării alături de europeni, a luat parte la discuţiile cu Atena, însă a făcut cunoscut că participarea sa financiară depinde, printre altele, de măsurile europenilor pentru a face datoria greacă ‘sustenabilă’, scrie Agerpres.

Numeroase ţări europene, cu Germania în frunte, pretind participarea FMI la planul de ajutorare, dar se arată extrem de reticente la ideea de a relaxa datoria Greciei, situată la 170% din PIB.

‘FMI (…) va lua în considerare acordare de fonduri suplimentare Greciei odată ce autorităţile vor adopta măsuri privind programul (de reforme) şi vor fi luate măsuri legate de reducerea poverii datoriei’, a subliniat Delia Velculescu.

Şefa misiunii FMI la Atena nu a precizat un termen exact, însă a indicat că Fondul va lua o decizie în momentul ‘primei evaluări’ a economiei elene în cadrul viitorului plan european de ajutorare.

Miniştrii de finanţe ai zonei euro se vor întâlni vineri la Bruxelles pentru a se pronunţa asupra noului plan de ajutorare a Greciei, cu privire la care Germania a spus deja că are „întrebări”.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...