UniCredit Ţiriac Bank îşi schimbă denumirea în UniCredit Bank

UniCredit Ţiriac Bank îşi schimbă denumirea în UniCredit Bank, începând cu data de 18 august 2015, iar în următoarele luni procesul de rebranding va continua prin schimbarea identităţii vizuale a băncii (denumire şi logo), se arată într-un comunicat al băncii.
Economica.net - mar, 18 aug. 2015, 09:16
UniCredit Ţiriac Bank îşi schimbă denumirea în UniCredit Bank

‘În următoarele luni procesul de rebranding va continua prin schimbarea identităţii vizuale a băncii (denumire şi logo) în contracte şi comunicarea comercială cu clienţii, partenerii, autorităţile şi a semnalisticii în întreaga reţea de unităţi teritoriale, precum şi înlocuirea instrumentelor de plată (carduri, token-uri) care poartă vechea denumire. Schimbările care vor avea loc în cadrul procesului de rebranding nu implică modificarea caracteristicilor şi funcţionalităţilor produselor şi nici modificarea relaţiilor contractuale cu clienţii, iar înlocuirea instrumentelor de plată actuale cu cele care poartă noua denumire se va realiza treptat, fără costuri suplimentare pentru clienţi’, se spune în comunicat.

Banca va derula şi o campanie de comunicare externă care va susţine implementarea noii denumiri – UniCredit Bank, scrie Agerpres.

Procesul de rebranding este determinat de tranzacţia realizată în iunie prin care UniCredit Bank Austria AG a cumpărat acţiunile reprezentând 45% din UniCredit Ţiriac Bank S.A. deţinute de Ţiriac Holdings Ltd., majorându-şi capitalul deţinut în cadrul UniCredit Ţiriac Bank S.A. de la 50,6% la 95,6%. Astfel, Grupul UniCredit şi-a reafirmat interesul pentru piaţa din România, profitând de ocazia de a-şi consolida şi extinde poziţia pe piaţă.

La nivel naţional, banca este prezentă prin intermediul unei reţele de peste 180 de unităţi teritoriale şi a unei echipe de aproximativ 3.350 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...