Sindicatele din Educaţie solicită majorarea urgentă şi a salariilor angajaţilor din învăţământ

Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' solicită guvernanţilor ca decizia de majorare a salariilor pentru angajaţii din Sănătate, luată marţi de Executiv, să fie aplicată cât mai repede şi pentru personalul din Învăţământ, transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2015, 14:10
Sindicatele din Educaţie solicită majorarea urgentă şi a salariilor angajaţilor din învăţământ

‘În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că Educaţia şi Sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi (marţi, n.r.). Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din Educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor?!’, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE ‘Spiru Haret’.

Potrivit acestuia, majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ.

‘Starea de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar. Orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va genera efecte negative în anii următori, care cu greu vor mai putea fi remediate’, a mai spus Marius Ovidiu Nistor.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, la Palatul Victoria, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie.

‘Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar’, a precizat premierul, care a adăugat că impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...