Stanciu (ROMATSA): Suntem deschişi la orice încercare de a găsi o soluţie. Protestele nu sunt întemeiate

Directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, consideră că protestele sindicaliştilor şi ameninţările privind declanşarea grevei generale nu sunt întemeiate, în condiţiile în care 12 dintre cele 14 revendicări au fost soluţionate, iar conducerea regiei este în continuare deschisă negocierilor, anunţă Agerpres.
Economica.net - mie, 19 aug. 2015, 15:06
Stanciu (ROMATSA): Suntem deschişi la orice încercare de a găsi o soluţie. Protestele nu sunt întemeiate

‘Noi suntem deschişi la orice încercare de a găsi o soluţie. Sindicaliştii spun că nu s-au respectat revendicările, dar eu am în faţă procesul verbal care s-a încheiat, care spune că din 14 revendicări 12 au fost rezolvate şi mai sunt două. Una dintre ele se referă la noua organigrama a regiei care funcţionează de la 1 martie şi care nu este atributul legal al sindicatului şi se poate rezolva foarte repede cu legea în faţă, iar a doua se poate negocia pentru că este legată de majorarea salariilor şi a veniturilor. Dânşii vor să mărim numai la o parte, iar noi vrem să mărim la toată lumea în raport cu inflaţia. Dar aici cred că se poate negocia. Este falsă însă problema că cineva le-a închis uşa în naş şi nu negociază cu dumnealor. Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, secretarul de stat responsabil cu aviaţia civilă, toţi suntem dispuşi la negocieri, cu o singură condiţie: să ne respectăm fiecare poziţia şi să respectăm legea’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al regiei, Ion Aurel Stanciu.

Acesta afirmă că o astfel de grevă nu poate fi considerată legală şi că este vorba doar despre liderii de sindicat, deoarece angajaţii din regie ‘îşi văd de treabă şi muncesc’.

‘Ce instanţă credeţi că va considera legală o astfel de grevă? Aici este vorba doar de lideri, pentru că oamenii din regie îşi văd de treabă şi muncesc. (…) Cred că au dat un impuls, mai mult pe nişte lucruri artificiale, iar unele exced prevederile legale Eu zic că suntem într-un stat de drept unde funcţionează justiţia. Toţi, de la directorul general, Consiliul de Administraţie, Consiliul Director, dar şi liderii de sindicat răspund în faţa legii pentru faptele şi acţiunile lor’ a adăugat Stanciu.

Sindicaliştii de la ROMATSA au anunţat miercuri că vor declanşa greva generală, deoarece conducerea companiei nu a respectat niciuna dintre înţelegerile stabilite anterior.

‘Azi suntem într-o situaţie explozivă având în vedere faptul că absolut toate înţelegerile pe care le-am avut, şi sunt procese verbale semnate atât de comisia patronatului cât şi de cea a sindicatului, nu s-au respectat.(…) În cursul zilei de mâine, sau chiar astăzi (miercuri – n.r.), vom trimite către toţi reprezentanţii prin mail, electronic, o propunere de dată pentru începerea grevei generale şi, în momentul în care vom întruni două treimi, cum scrie în statul sindicatului ATSR (Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România – n.r.), vom anunţa greva generală’, a declarat miercuri liderul Sindicatului, Gabriel Tudorache.

Acesta a subliniat că propunerea este ca declanşarea grevei să aibă loc la 6-7 zile de la data anunţului.

‘Ce pot să vă spun în acest moment este că noi, cei din Bucureşti, vom propune să nu o începem de la data anunţului în 48 de ore aşa cum spune legea, ci probabil undeva după circa 6 sau 7 zile pentru a da timp autorităţilor statului să facă ceva şi să oprim acest lucru, pentru că o grevă generală nici nu se compară cu efectele unei greve de avertisment de două ore şi nu dorim ca pasagerii să fie afectaţi de incompetenţa acestei conduceri militare de la ROMATSA pe de o parte. Pe de altă parte, în mod cert, inclusiv imaginea ROMATSA va avea de suferit, având în vedere faptul că va fi afectat probabil tot traficul din toată Europa de această grevă generală. Data trecută, doar pentru două ore, traficul a fost perturbat inclusiv până în Germania’, a explicat Tudorache.

El a menţionat că, în momentul în care vor exista voturile necesare, vor anunţat în scris conducerea ROMATSA şi ministrul Transporturilor în legătură cu data declanşării grevei generale.

Pe 15 iulie, controlorii de trafic au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, între 11,00 şi 13,00.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, a declarat sâmbătă ministrul japonez de eExterne în timpul unei......
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând şi la Apele Române, sunt ferm convins că ceea s-a întâmplat nu o să se mai întâmple (Video)
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Galaţi, după ce a vizitat zonele inundate din localitatea Pechea, că ...