Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţul Teleorman, 11,52%, iar cea mai redusă în judeţul Timiş – 1,38%.
Potrivit datelor ANOFM, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM, în luna iulie 2015, era de 451.168 de persoane, în creştere cu 4.465 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea cea mai mare în totalul şomerilor o reprezintă cei neindemnizaţi, 81,38%, respectiv 367.150 de persoane. Numărul şomerilor indemnizaţi în luna iulie 2015 a fost de 84.018 de persoane.
În ceea ce priveşte şomajul înregistrat pe sexe, comparativ cu luna iunie 2015, rata şomajului masculin a crescut cu 0,01 pp până la 5,33%, iar rata şomajului feminin a crescut cu 0,10 pp, ajungând la 4,60%.
Cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40 – 49 de ani, respectiv 121.482 de persoane, urmată de 30 – 39 de ani (93.046 de persoane) şi peste 55 de ani (70.575 de persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25 – 29 de ani (34.304 de persoane).
Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (75,28 %). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 19,87% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,85%.
Potrivit datelor ANOFM, rata şomajului a scăzut în 12 de judeţe, cele mai mari scăderi regăsindu-se în: Alba (cu 1.30 pp), Mureş (cu 0,42 pp), Prahova (cu 0,36 pp). Pe de altă parte, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (11,52%), Vaslui (10,67%), Mehedinţi (9,51%), Galaţi (9,48%), Buzău(9,36%), Dolj (8,87%).
Judeţul Timiş a înregistrat cel mai mic nivel al ratei şomajului din luna iulie 2015, 1,38%.