Agricultorii care se asociază în cooperative vor putea beneficia de facilităţi fiscale de la UE

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o ordonanţă de modificare şi completare a OG 37/2005, o serie de reglementări prin care se introduce posibilitatea înfiinţării grupurilor şi organizaţiilor de producători în domeniul agricol şi silvic cu sprijin financiar disponibil prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, informează Biroul de presă al Executivului, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 26 aug. 2015, 15:42
Agricultorii care se asociază în cooperative vor putea beneficia de facilităţi fiscale de la UE

‘Astfel, se va asigura sprijin pentru înfiinţarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, în scopul adaptării producţiei acestora la cererile pieţei, comercializării comune a bunurilor pe piaţă, centralizării vânzărilor şi aprovizionării cumpărătorilor cu ridicata, precum şi îmbunătăţirii proceselor de organizare şi inovare’, precizează sursa citată.

Totodată, se introduc noi criterii pentru recunoaşterea grupurilor şi organizaţiilor de producători. Ordonanţa stabileşte că un grup sau o organizaţie de producători trebuie să îndeplinească o serie de criterii generale: să fie constituit/ă din cel puţin cinci membri care au calitatea de producători agricoli şi/sau silvici; să deţină un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare şi urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a producţiei membrilor; să dispună de personal calificat corespunzător grupei de produse şi/sau produselor pentru care este recunoscut/ă sau să îşi prevadă în actul constitutiv ca în primul an de la recunoaştere să dispună de acest personal sau să contracteze servicii de specialitate.

În ceea ce priveşte criteriile specifice, se prevede că, începând cu al doilea an de la recunoaşterea ca grupuri sau organizaţii ale producătorilor, acestea trebuie să dovedească prin evidenţă contabilă, pentru anul anterior, valoarea minimă a producţiei comercializate în comun pentru grupa de produse, respectiv produsele pentru care a obţinut recunoaşterea.

‘Valoarea minimă este stabilită la 30.000 de euro, echivalent în lei, pentru grupurile de producători, şi de 100.000 de euro, echivalent în lei, pentru organizaţiile de producători. De asemenea, grupurile şi organizaţiile de producători trebuie să dovedească faptul că cel puţin 51% din producţie provine de la proprii membri’, precizează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...