România va avea o şedinţă comună cu Guvernul de la Chişinău

Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că va avea loc 'cu siguranţă' o nouă şedinţă comună cu Guvernul Republicii Moldova, omologul său de la Chişinău fiind de acord, şi a precizat că, în momentul de faţă, nu există o dată stabilită, iar Tulcea figurează printre potenţialele locuri de desfăşurare a reuniunii, anunţă Agerpres.
Economica.net - vin, 28 aug. 2015, 14:35
România va avea o şedinţă comună cu Guvernul de la Chişinău

‘Cu siguranţă va fi o şedinţă comună cu Guvernul Republicii Moldova. I-am adresat invitaţia noului premier, a spus da. (…) A fost o şedinţă la Iaşi, România, apoi la Chişinău, Republica Moldova. Următoarea ar trebui să fie la Bucureşti, dar n-am scăpat ocazia să propun Tulcea şi, desigur, s-au bucurat’, a declarat vineri, la Tulcea, premierul Victor Ponta.

În momentul de faţă, potrivit lui Ponta, nu există o dată stabilită pentru şedinţa comună a guvernelor celor două state. ‘I-am spus să ne grăbim, cât vremea e frumoasă’, a afirmat prim-ministrul.

Joi, cu prilejul aniversării Zilei Independenţei Republicii Moldova, premierul Victor Ponta a efectuat o vizită de lucru la Chişinău, urmare a invitaţiei primite din partea omologului său moldovean, Valeriu Streleţ.

Şeful Executivului şi miniştrii au ajuns la Tulcea vineri, în jurul prânzului, şi s-au îmbarcat pe nava ‘Naiada’ a Consiliului Judeţean Tulcea.

Ulterior, pe Facebook, premierul Victor Ponta a afirmat că Delta Dunării rămâne, ca în fiecare an, locul ideal pentru o sesiune de team building alături de miniştrii cabinetului, în vederea pregătirii politicilor publice până la sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...