Egipt: Pedepse de trei ani de închisoare pentru trei jurnalişti Al-Jazeera

Tribunalul penal din Cairo i-a condamnat sâmbătă pe Baher Mohammed, Mohammed Fahmy şi Peter Greste la câte trei de ani de închisoare pentru 'difuzare de ştiri false şi colaborare cu organizaţia interzisă Frăţia Musulmană', transmit DPA, Reuters şi AFP.
Economica.net - sâm, 29 aug. 2015, 10:04
Egipt: Pedepse de trei ani de închisoare pentru trei jurnalişti Al-Jazeera

Spre deosebire de Baher Mohammed şi Mohammed Fahmy, prezenţi la proces, în cazul lui Greste sentinţa a fost pronunţată în contumacie, întrucât jurnalistul australian a fost deportat în luna ianuarie în urma dispoziţiilor date de preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi.  
 
Judecătorul Hassan Farid a declarat că instanţa a analizat cazul pe deplin şi a stabilit că cei trei au difuzat informaţii false şi că ei nu erau jurnalişti, activând în Egipt fără a avea permise sau licenţe.  
 
De asemenea, tot câte trei ani de închisoare au primit şi trei studenţi egipteni judecaţi sâmbătă.  
 
Directorul executiv al canalului de televiziune panarab Al-Jazeera a calificat drept ‘scandaloasă’ decizia instanţei egiptene de condamnare a celor trei jurnalişti menţionaţi la câte trei ani de închisoare.  
 
În opinia sa, verdictul dat sâmbătă contra australianului Peter Greste, canadianului Mohammed Fahmy şi egipteanului Baher Mohammed, acuzaţi că au ‘difuzat informaţii false’ în sprijinul Frăţiei Musulmane, este ‘un atac deliberat împotriva libertăţii presei’, conform unui comunicat al Al-Jazeera.  

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...