Ai nevoie de un instalator? Pe Google va fi la fel de simplu ca o comandă la pizza

Google testează, în Statele Unite, un nou serviciu prin care utilizatorii vor putea chema la domiciliu oameni de serviciu care să le facă curat în casă, instalatori, lăcătuşi, electricieni şi alţi meşteri direct prin platforma motorului de căutare. Compania va încheia contracte cu meseriaşi calificaţi, ale căror date de contact vor apărea în rezultatele căutărilor pe Google pentru utilizatorii care au probleme specifice. Astfel, data viitoare când îţi sună vecinii la uşă că i-ai inundat, chemarea de urgenţă a unui instalator de încredere ar putea fi mult mai simplă.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 21:10
Ai nevoie de un instalator? Pe Google va fi la fel de simplu ca o comandă la pizza

Momentan, serviciul mult-aşteptat este testat în zona metropolitană San Francisco, pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Americanii au deja la dispoziţie astfel de servicii de la Amazon.com, Yelp, List Inc. şi TaskRabbit, scrie Wall Street Journal.

La Google, serviciul a fost dezvoltat de departamentul de tehnologii de advertising şi face parte din pachetul AdWords Express, o aplicaţie cu plată destinată micilor antreprenori. Practic, meseriaşii interesaţi pot plăti Google să le găsească clienţi. Cu cât plătesc mai mult, cu atât apar mai sus în rezultatele căutărilor.

Meşterii sunt de asemenea verificaţi de Google, care se asigură, înainte de a-i pune pe listă, că au calificările şi experienţa necesară şi că sunt asiguraţi pentru riscurile presupuse de meserie.

Clienţii care caută un astfel de meseriaş pot consulta, pe pagina Google, portofoliul prestatorilor de servicii, îi pot chema direct din motorul de căutare sau îi pot contacta direct folosind datele de contact de pe pagină.

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...