Oprescu: Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET. Regia a primit bani pentru investiţiile pe care le avea

Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. El a adăugat că RADET a primit bani pentru investiţiile pe care le avea de făcut, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 31 aug. 2015, 17:54
Oprescu: Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET. Regia a primit bani pentru investiţiile pe care le avea

‘În momentul acesta, Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET. Falimentul RADET-ului poate să dureze şi doi ani. Toată lumea mă împinge către nişte soluţii aberante care nu au decât un singur rezultat – să rămân cauţionat de către Ministerul Energiei, de către ELCEN, să rămânem cu datoria aberantă şi să nu putem executa nicio reparaţie, să nu putem face nimic’, a afirmat Oprescu.

El a menţionat că RADET a început să facă reparaţii. ‘Este meritul lor că au acţionat în judecată şi prin ordonanţă preşedinţială au obţinut să nu se mai blocheze conturile’, a spus primarul general.

‘RADET a primit bani pentru investiţiile pe care le avea de făcut, a început să îşi facă investiţiile cu firmele care aşteptau că erau datori acolo. Am făcut o comparaţie cu ceea ce înseamnă planul definitiv de refacere a ţevilor şi pentru a putea ieşi unde sunt zonele majore de risc de a se rupe peste noapte pentru a nu schimba ţevile de mii de ori şi a folosi banii europeni’, a spus Oprescu întrebat de jurnalişti ce se întâmplă la RADET.

La rândul său, viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea a atras atenţia asupra necesităţii rezolvării situaţiei sistemului de termoficare.

‘Am adus la cunoştinţă de mai multe ori şi insist ca noi, Consiliul General, cu sprijinul primarului general, să facem demersurile necesare să ne implicăm cu adevărat în rezolvarea situaţiei sistemului de termoficare. În fiecare an se pierd peste 20 de milioane de euro, pierderi recunoscute, 20 de milioane de euro care se duc în pământ. Soluţia pe care am adoptat-o la propunerea primarului general, a grupului de specialişti, a Guvernului, a reprezentantului primului-ministru a fost adoptarea acelui memorandum. Din păcate, au trecut doi ani şi referitor la memorandum nu avem nicio veste. Vă rog ca în regim de urgenţă să realizaţi această documentaţie şi ulterior să putem realiza, ori din surse proprii, ori în condiţiile în care această ofertă a investitorilor privaţi se menţine, aceste unităţi de producţie şi să putem eficientiza măcar zonal parte din sistemul de termoficare’, a adăugat Pieptea.

Edilul Capitalei a menţionat în context că gigacaloria s-a scumpit. ‘Gigacaloria vă raportez că s-a scumpit, acum să vedem câte putem noi să facem efort şi să acoperim ca lumea să nu plătească toate nebuniile, ce se întâmplă între Elcen şi RADET’, a adăugat Sorin Oprescu. 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...