Codul fiscal a fost aprobat de Senat

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima şedinţă de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 14:57
Codul fiscal a fost aprobat de Senat

În favoarea solicitării preşedintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce ‘împotrivă’ au fost înregistrate patru voturi şi o abţinere.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Raportul Comisiei de specialitate a fost aprobat de plen cu 130 de voturi ‘pentru’, cinci ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcţiile speciale pentru investiţiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016.

În privinţa impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017. 

La dezbaterile din comisie a fost prezent şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Senatorii din Comisia de buget au refuzat să ia în discuţie amendamentele depuse la comisie de Ministerul Finanţelor Publice, altele decât cele agreate de liderii partidelor politice, acestea urmând să fie dezbătute în Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, în luna iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că ‘legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ’, motiv pentru care ‘în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate’.

‘Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante şi cu consecinţe negative pe termen lung reprezintă o experienţă pe care nu numai clasa politică nu şi-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetăţeni. (…) Bunăstarea economică unanim dorită de toate forţele politice din România în beneficiul cetăţenilor şi al agenţilor economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanţă cu obiectivele de creştere economică sustenabilă’, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

Proiectul Codului fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional şi, ulterior, la preşedinte pentru promulgare.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...