Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu peste 37% în luna august

Înmatriculările de autoturisme noi marca Dacia în Marea Britanie au înregistrat o scădere de 37,06% în luna august, în condiţiile în care, pe ansamblu, piaţa auto britanică a înregistrat o creştere de 9,6%, a anunţat vineri Asociaţia britanică a producătorilor şi dealerilor de maşini (SMMT), transmite Reuters.
Economica.net - vin, 04 sept. 2015, 10:28
Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu peste 37% în luna august

Un număr de 428 de autoturisme noi marca Dacia au fost înmatriculate în luna august 2015 în Marea Britanie, faţă de 680 de unităţi în luna august a anului trecut. În schimb, în primele opt luni ale acestui an înmatriculările Dacia în Marea Britanie au crescut cu 5,78% în ritm anual până la 15.931 de unităţi.

Piaţa auto britanică a înregistrat în luna august 2015 o creştere de 9,6% până la 79.060 unităţi, în timp ce pe primele opt luni ale anului vânzările au crescut cu 6,7% până la 1,634 milioane autoturisme. Luna trecută, în topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta (4.753 unităţi), Ford Focus (2.673), Volkswagen Golf (2.456), Vauxhall Corsa (2.154) şi Volkswagen Polo (1.911 unităţi).

‘Performanţele solide din luna august au fost susţinute de ofertele de finanţare atractive şi o gamă diversă de modele’, a declarat directorul SMMT, Mike Hawes.

Anterior, SMMT prognoza că pe ansamblul acestui an înmatriculările de autoturisme noi în Marea Britanie vor creşte cu aproape 4% comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, în primele opt luni vânzările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 6,7%.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu a fost propus pentru poziția de candidat unic la președinția României, a anunțat astăzi Ilie Bolojan. El a acceptat. ...
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare progresivă pe marile averi și sprijin pentru zonele defavorizate. Programul pe domenii
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare ...
A apărut programul de guvernare al viitorului executiv PSD-PNL-minorități. Vă prezentăm mai jos principalele sale puncte. ...
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de ...
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație, trimite clienților ale căror contracte sunt pe cale să ...