INS: În primul semestru, construcţiile şi intermedierea financiară nu au mai avut o contribuţie negativă la formarea PIB

Analiza semestrului I din acest an comparativ cu primul semestru de anul trecut arată că sectorul construcţiilor şi intermedierea financiară nu au mai avut o contribuţie negativă la formarea produsului intern brut, a explicat, vineri, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 04 sept. 2015, 17:39
INS: În primul semestru, construcţiile şi intermedierea financiară nu au mai avut o contribuţie negativă la formarea PIB

‘Am făcut o analiză la nivelul celor două semestre, semestrul I din acest an şi semestrul I din anul trecut şi sunt câteva caracteristici, zic eu foarte importante. Anul trecut în acelaşi semestru aveam câteva ramuri, agricultură, construcţii, intermedieri financiare, cu o contribuţie negativă la formarea produsului intern brut. Anul acesta, cu excepţia agriculturii, contribuţia nu a mai fost una negativă. Pe total, valoarea adăugată brută anul trecut a avut o creştere de 1,6 procente, anul acesta este de 3,2 procente’, a spus Tudorel Andrei.

De asemenea, acesta a mai precizat că formarea brută de capital fix a avut contribuţie pozitivă la formarea PIB în primul semestru din acest an.

‘Dacă avem în vedere categoriile de utilizare a Produsului Intern Brut şi aici sunt două schimbări interesante. Consumul final colectiv al administraţiei publice anul trecut a avut o contribuţie negativă la creşterea produsului intern brut, de -0,1%, anul acesta are o contribuţie pozitivă, de 0,1%. A doua diferenţă majoră faţă anul trecut este la nivelul formării brute de capital. Dacă anul trecut a avut o contribuţie negativă, de -2,2 procente, anul acesta este una pozitivă, de 1,5 procente. A treia modificare esenţială este la nivelul exportului net. Anul trecut exportul net a avut contribuţie pozitivă, anul acesta din păcate o contribuţie negativă, de 1,5 procente, datorită creşterii importurilor într-un ritm mai mare decât exporturile’, a mai declarat Tudorel Andrei.

Potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică, transmise vineri AGERPRES, după primele şase luni ale acestui an, produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,7%, pe seria brută şi cu 3,8% pe seria ajustată sezonier iar contribuţii semnificative la această evoluţie au avut sectoarele: comerţul cu ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare şi hoteluri şi restaurante (1%), informaţii şi comunicaţii (0,9%) şi industrie (0,5%).

În acelaşi timp, ramurile menţionate au înregistrat şi creşteri semnificative ale volumului de activitate, respectiv 13,8% comunicaţiile, 5,6% comerţul şi 2,2% industria.

Sectorul construcţiilor a avut o contribuţie de 0,2% la avansul PIB.

Impozitele nete pe produs au avut o contribuţie de 0,5% la creşterea PIB, cu o pondere de 13,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,2%, mai reiese din datele INS.

‘Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,5%, consecinţă a creşterii cu 8,1% a volumului său. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 6,3% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 9,6%. Este de remarcat, însă, soldul uşor pozitiv al balanţei de plăţi’, precizează INS.

În ceea ce priveşte evoluţia trimestrială a produsului intern brut, în trimestrul II 2015 avansul PIB a încetinit la 0,1% comparativ cu trimestrul anterior în condiţiile în care, în primele trei luni ale acestui an, PIB a crescut cu 1,4% faţă de trimestrul IV 2014.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,3% pe seria brută şi cu 3,7% pe seria ajustată sezonier, în T2.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...