Şeful Lukoil: Sancţiunile impuse Rusiei afectează producătorii locali de ţiţei

Sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale, în contextul crizei din Ucraina, au afectat producătorii locali de ţiţei, a redus accesul la pieţele financiare externe şi a majorat costurile de împrumut, a afirmat directorul general al Lukoil, Vagit Alekperov, într-un interviu acordat publicaţiei ruse 'Vedomosti', transmite Reuters.
Economica.net - lun, 07 sept. 2015, 08:49
Şeful Lukoil: Sancţiunile impuse Rusiei afectează producătorii locali de ţiţei

Lukoil, cel mai mare producător independent de petrol din Rusia, a fost afectat de sancţiunile impuse anul trecut de SUA şi nu de sancţiunile europene. Măsurile adoptate de SUA interzic furnizarea, exportul sau reexportul bunurilor, serviciilor şi tehnologiei către Lukoil şi alte firme energetice ruseşti.

‘Accesul la pieţele de capital a fost redus. Este din ce în ce mai dificil să formăm consorţii cu firmele străine pentru implementarea proiectelor geologice complexe’, a declarat şeful Lukoil.

Preşedintele Vladimir Putin şi unele companii şi-au îndreptat atenţia spre Asia, în special spre China, căutând legături comerciale, după impunerea sancţiunilor. Dar Alekperov susţine că firma sa nu este implicată în negocieri cu băncile din China.

‘Ele sunt dispuse să acorde finanţare, fie prin achiziţionarea ţiţeiului, fie prin furnizarea echipamentelor. Acestea sunt cele mai scumpe împrumuturi din lume. Nu vom accesa astfel de credite’, a afirmat directorul general al companiei ruse.

Acesta a adăugat că negociază cu Korea EximBank pentru a finanţa proiectele companiei din Uzbekistan.

‘Negocierile nu sunt uşoare, sperăm să fie adoptată o decizie şi aceste proiecte să obţină finanţare’, a declarat şeful Lukoil.

Anul acesta, Lukoil şi un consorţiu condus de grupul sud-coreean Hyundai Engineering au semnat un acord pentru construirea unei fabrici de procesare a gazelor în Uzbekistan.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, Grupul Lukoil deţine rafinăria Petrotel-Lukoil şi comercializează carburanţi prin Lukoil România, care operează o reţea de 305 de staţii de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele 10 luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023, atât......
După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile la stat „îngheţate” – proiect de OUG
După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile ...
Valoarea punctului de referinţă pe baza căruia se stabilesc pensiile bazate pe contributivitate se menţine la 81 de lei ...
Circa 1.000 de MW, puşi în funcţiune în 2024. România are o nouă Strategie Energetică şi Legea pentru eoliene offshore
Circa 1.000 de MW, puşi în funcţiune în 2024. România are o nouă Strategie Energetică şi Legea pentru eoliene offshore
Ministerul Energiei a reuşit să promoveze în 2024, după 17 ani, o nouă Strategie energetică şi este prima ţară de ...
Cum să îți administrezi mai bine bugetul de cheltuieli pentru divertisment în anul 2025
Cum să îți administrezi mai bine bugetul de cheltuieli pentru divertisment în anul 2025
Toate datele statistice indică o creștere economică foarte puternică în România, în ultimii 10 ani, care s-a reflectat ...