Primarii arestaţi dăunează Kaufland. Compania va deschide anul acesta cinci magazine din nouă

Kaufland, cel mai mare retailer alimentar din România va inaugura până la finele acestui an cu patru magazine mai puţine decât preconizase la început de an. Cu probleme sunt unităţile aflate în oraşe care au rămas fără primari.
Alina Stanciu - Dum, 13 sept. 2015, 21:31
Primarii arestaţi dăunează Kaufland. Compania va deschide anul acesta cinci magazine din nouă

Retailerul german Kaufland, numărul unu în comerţul alimentar din România, va intra în 2016 cu cinci unităţi mai multe faţă de cât aveau la 1 ianuarie 2015, după un an 2014 în care au deschis pe bandă rulantă-13 magazine în total. Potrivit estimărilor realizate de ECONOMICA.NET potrivit informaţiilor din piaţă, compania nu îşi va atinge astfel  targetul pentru anul acesta care prevedea încă patru unităţi. „Avem în acest moment un plan pentru 9 magazine noi Kaufland în România cu date de deschidere stabilite aproximativ. Oraşele vizate pentru anul 2015 sunt Constanţa, Bacău, Brăila, Arad, Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea”, declarau pentru Mediafax, în ianuarie 2015, reprezentanţii companiei. În Bucureşti, Kaufland planuia să inaugureze anul acesta 2 magazine, dar nici unul nu va fi gata până la final de an.

Până în momentul de faţă, Kaufland a inaugurat un singurl magazin- o a doua unitate în Constanţa pe care au deschis-o la finele lunii martie anul curent.

Pe final de an, compania a pregătit însă o avalanşă de tăieri de panglică, prima urmând să aibă loc la Sibiu. Potrivit informaţiilor neoficiale ale ECONOMICA.NET, cel de-al doilea magazin din oraş, situat pe strada Şoseaua Alba Iulia, nr. 40, va fi inaugurat în jurul datei de 22 octombrie. Acesta va avea o suprafaţă de 4.500  de metri pătraţi şi va comercializa în jur de 15.000 de produse.

Kaufland a intrat în Sibiu în urmă cu 10 ani.

Pentru luna noiembrie este prevăzută deschiderea celui de-al treilea Kaufland din Arad. Potrivit PUZ, unitatea va fi ridicată pe Calea Radnei nr. 128-130, pe un teren în suprafață de 14.550 metri pătrați pe care a funcţionat fostul stadion Telecom. 

Pe harta deschiderilor va urma, cel mai probabil, Timişoara. Compania va inaugura „la final de toamnă”, după cum au declarat oficial, un hipermarket pe terenul fostei fabrici de ciorapi din zona Gării de Est. Este a treia unitate din oraş şi a generat o multitudine de controverse  având în vedere că nemţii au ajuns în instanţă cu acest proiect, într-un proces împotriva  Direcţiei pentru Monumente Timiş. Compania a câştigat, în martie 2014, şi a primit avizul care îi permite să înceapă desființarea parțială a clădirilor monument industrial. Fabrica de ciorapi a fost construită în 1908, după planurile arhitectului Szekely Laszlo. 

Spre finalul anului, va exista un nou Kaufland şi în Brăila, a doua din oraş. Adresa centrului comercial este bulevardul Dorobanţilor, aproape de intersecţia cu Gării, vizavi de unitatea de Pompieri din localitate

Niciun Kaufland nou în Bucureşti

Planul pentru 2015 prevedea şi două unităţi noi în capitală, compania mizând că va ajunge la 12 hipermarketuri în Bucureşti. Retailerul urma să deschidă până la final de an o unitate de peste 4.000 de metri pătraţi pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa, însă lucrările vor fi gata la începutul anului viitor. „Lucrările pentru construcţia magazinului au început. Estimăm că acesta va fi deschis la începutul anului 2016”, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse apropiate companiei.

Citeşte şi Kaufland deschide un hipermarket în inima Bucureştiului, lângă Carrefour Orhideea

De asemenea, managerii companiei se gândeau la posibilitatea, ca anul acesta, să fie primul lanţ internaţional de retail care îşi  pune sigla într-o zonă rău famată a Bucureştiului-cartierul Ferentari. Compania germană a obţinut anul trecut autorizaţiile pentru construirea unui magazin pe strada Calea Ferentari 62, în sectorul cinci al Capitalei. Potrivit oficialilor companiei unitatea din ferentari va fi inaugurat în prima parte a anului următor.

Detalii aici Primul lanţ de hipermarketuri care intră în Ferentari

Alte proiecte amânate

Un alt magazin amânat este acum într-o primă fază de construcţie la Bacău. Hipermarketul ce îşi va deschide porţile pe strada Narciselor numărul 5 este al treilea din localitate. 

De asemenea, magazinul din Rm Vâlcea, pe care retailerul l-a anunţat la început de an,  nu are toate aprobările pentru construcţie, deşi ar fi trebuit să fie gata anul acesta.  „Investitorul nu a solicitat aprobarea documentelor de urbanism. Trebuie să obţină toate avizele şi acordurile pentru certificatul de urbanism , dar ei nu au făcut nicio cerere de aprobare pentru aceste avize şi acorduri. Sunt într-o fază incipientă a procesului”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali din Primaria RM Vâlcea.

Presa locală scrie însă că problema celor de la Kaufland este legată de faptul că autorităţile nu le-a oferit niciun răspuns la cererea lor de a construi un sens giratoiu pe DN 7, în faţă la VFM, acolo unde se doreşte construcţia noului magazin.

„Au solicitat oamenii să facă un sens giratoriu, dar nu au primit niciun răspuns. Am înţeles că poliţia se leagă de problema că ar mai fi un sens giratoriu în zonă şi că va influenţa negativ traficul. Dar, domne’, daţi-le un răspuns: pozitiv sau negativ! Ei vor să vină la discuţii cu noi, să vadă care este problema. Nu putem să împiedicăm crearea a noi locuri de muncă în Vâlcea. Nu accept aşa ceva” – a spus prefectul Nicu Cornoiu, citat de Vocea Vâlcii.

Kaufland mai are un magazin în localitate, pe strada Gib Mihăiescu.

Magazine în oraşe fără primari

Întâmplător sau nu, cele trei oraşe în care Kaufland a înregistrat întârzieri în demararea lucrărilor de construcţie, Bucureşti, Bacău şi RM Vâlcea primarii au fost arestaţi urmare a unor acte de corupţie. Astfel, Rm Vâlcea este condus acum de viceprimarul Matei Gigi Ion, după ce fostul primar, Emilian Frâncu a fost condamnat anul trecut la patru ani de închisoare  cu executare, după ce a fost prin în flagrant luând mită de la administratorul unei firme.

La Bacău, fostul edil  Romeo Stavarache a fost judecat în 2014 pentru că ar fi luat mită peste 2,3 milioane de lei şi a fost arestat la domiciliu. În februarie a.c şi-a reluat activitatea, dar acum este suspect într-un alt dosar alături de 23 de alţi angajaţi ai primăriei, potrivit presei locale.

Şi Bucureştiul a rămas de câteva zile fără primarul general Sorin Oprescu, arestat pentru luare de mită. De altfel, de numele Kaufland se leagă şi o altă arestare-cea a consilierului personal al  lui Oprescu,  Solomon Wigler, reţinut de procurorii DNA în timp ce primea mită 25.000 de euro. Conform indiciilor oferite de DNA, se pare că Wigler a cerut mită pentru construirea unor supermarketuri Kaufland de către S.C. Alpha Property Development S.R.L și acceptarea unei donații de teren pe care Primăria să construiască un drum, tot de la Kaufland, prin intermediul S.C. Alpha Property Development S.R.L.

Până la publicarea acestui articol oficialii Kaufland nu au oferit o poziţie referitoare la motivul amânărilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...