ANSVSA negociază condiţiile pentru exportul de bovine vii în Egipt

Conducerea Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt negociază, în aceste zile, condiţiile şi modelele de certificate sanitare veterinare pentru exportul de bovine vii, destinate sacrificării imediate, şi a celor pentru exportul cărnii dezosate de bovine.
Economica.net - lun, 07 sept. 2015, 12:27
ANSVSA negociază condiţiile pentru exportul de bovine vii în Egipt

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către subsecretarul de stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează, în perioada 7 – 9 septembrie a.c., o vizită de lucru în România.

‘Scopul principal al acestei vizite este negocierea condiţiilor şi a modelelor de certificate sanitare veterinare pentru exportul de bovine vii, destinate sacrificării imediate şi a celor pentru exportul cărnii dezosate de bovine. La şedinţa de deschidere, din data de 7 septembrie, în prezenţa Excelenţei sale Alaa Elhadidi, ambasadorul Republicii Arabe Egipt la Bucureşti, preşedintele ANSVSA, dr. Dumitru Băiculescu, şi-a exprimat convingerea că această întâlnire va fi un pas înainte în dezvoltarea relaţiilor de colaborare între serviciile veterinare ale celor două state’, se arată în comunicatul citat.

În cadrul vizitei vor fi abordate şi aspecte legate de implementarea standardelor sanitare veterinare şi fitosanitare, dar şi de Memorandumul de Înţelegere pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare în domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor care a fost semnat între cele două instituţii.

‘Pe agenda vizitei figurează şi vizite la o fermă de bovine şi la un abator de bovine autorizat pentru sacrificarea rituală, de tip „Halal”. Vizita se încadrează în seria de acţiuni cuprinse în strategia de transfer a expertizei româneşti în Republica Arabă Egipt pentru domeniile specifice de activitate care se înscriu în Planul de Acţiune al Uniunii Europene, dar şi de extindere a pieţelor de desfacere pentru animalele vii şi produsele de origine animală din România’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...