CE Oltenia: ANRE şi „eolienii” pun în pericol siguranţa Sistemului Energetic Naţional

Reprezentanţii "cărbunarilor" din Oltenia spun că instituţiile statului ANRE şi DEN favorizează producătorii de energie regenerabilă preluând cu prioritate în sistem energia produsă în centralele lor, în dauna altor tipuri de energie, cum ar fi cea termo. În realitate însă, preluarea garantată şi cu prioritate a energie eoliene şi fotovoltaice în SEN este prevăzută prin lege
Economica.net - mie, 09 sept. 2015, 10:06
CE Oltenia: ANRE şi „eolienii” pun în pericol siguranţa Sistemului Energetic Naţional

Introducerea cu prioritate in SEN a energiei produsă de centralele eoliene şi fotovoltaice, coroborată cu producţia mică de energie a Hidroelectrica, din cauza secetei, pun în pericol siguranţa SEN. „Cărbunarii” apreciază că SEN ar putea avea sincope zonale, dacă cumva Centrala Nucleară de la Cernavodă se va opri din cauza nivelului mic al Dunării de la Cernavodă. „Precizăm că la un debit al Dunarii de 2300 m³/s, coroborat cu un nivel în lacurile de acumulare de circa 50% (de fapt cu mult mai mic datorită colmatării), consumul de energie naţional nu poate fi acoperit nici măcar prin import, în situaţia în care CE Nucleară de la Cernavodă va fi oprită. Contrar celor afirmate de reprezentanţi ai DEN nu mai există capacităţi termo disponibile pentru a prelua acest consum.

Acesta este rezultatul unor politici extrem de imprudente, neeconomice şi distructive de a promova cu orice chip dezvoltarea energiei eoliene în  dauna  producătorilor clasici, promovată de cele două instituţii”, spun reprezentanţii CEO.

Energia eoliană şi fotovoltaică este, prin lege, preluată cu prioritate în SEN. În schimb, energia termo nu este preluată automat în sistem decât într-un anumit procent.

România are, în această perioadă, un consum mediu orar de circa 7.000 de MW. Producţia se situează pe la 8.000 de MW, diferenţa fiind exporturi. CN Cernavodă produce în bandă 1.300 -1.400 de MWh
Capacitatea totală instalată în România este de circa 20.000 de MW, din care 12.000 de MW disponibili imediat. După cum a declarat recent şeful DEN Octavian Lohan, România are capacitatea de a acoperi fără probleme consumuri interne de până la 9.000 de MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...