Ungaria: 3.800 de militari, desfăşuraţi la frontiera sudică. Nou record de imigranţi intraţi în ţară joi

În jur de 3.800 de militari au fost deja desfăşuraţi la graniţa sudică a Ungariei, a declarat vineri ministrul apărării Istvan Simicsko pentru postul TV2, informează MTI şi AFP.
Economica.net - vin, 11 sept. 2015, 08:32
Ungaria: 3.800 de militari, desfăşuraţi la frontiera sudică. Nou record de imigranţi intraţi în ţară joi

Principala sarcină a militarilor este de a participa la construirea gardului de-a lungul frontierei cu Serbia, a spus Simicsko, confirmând informaţiile conform cărora câte o secţiune de 10 km este construită zilnic. Budapesta vrea să accelereze lucrările de construcţie a gardului de la frontiera sa de 175 km cu Serbia.

De asemenea, de miercuri armata are sarcina de a securiza frontiera împreună cu poliţia întrucât ‘este necesară o forţă de protecţie de-a lungul frontierei, gardul nu este de ajuns’, a spus el.

În ciuda instalării unor garduri de sârmă ghimpată, 3.601 de imigranţi au reuşit să intre în ţară joi, un nou record, conform unui bilanţ făcut public de poliţie. Precedentul record, care data de miercuri, era de 3.321 de persoane.

Afluxul se repercutează asupra frontierei austriece pe unde tranzitează aproape toţi aceşti imigranţi în drum spre Germania: 8.000 de imigranţi au trecut joi pe la postul de frontieră de la Nickelsdorf şi peste 3.600 au fost înregistraţi între miezul nopţii şi ora locală 06.00 vineri, a anunţat poliţia austriacă.

Autostrada care trece prin Nickelsdorf cu destinaţia Ungaria a fost încă o dată închisă circulaţiei vineri dimineaţă, din cauza numărului important de persoane care fac acest drum pe jos pentru a trece frontiera.

Compania feroviară austriacă a suspendat joi legăturile cu Austria, declarându-se depăşită de afluxul de imigranţi care vor să ajungă în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...