Divizia din Cehia a Raiffeisen va prelua operaţiunile de retail din Cehia ale Citibank

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), prezent şi pe piaţa din România, a anunţat luni că divizia sa din Cehia, Raiffeisenbank, a semnat un acord cu Citibank Europe pentru preluarea operaţiunilor de retail şi a celor cu cardurile bancare ale acesteia, din Cehia, informează un comunicat de presă al RBI.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 09:54
Divizia din Cehia a Raiffeisen va prelua operaţiunile de retail din Cehia ale Citibank

În conformitate cu acordul convenit de cele două părţi, preţul de vânzare şi alte detalii legate de această tranzacţie nu a fost dezvăluit. RBI precizează, însă, că se aşteaptă ca tranzacţia să se încheie în primul trimestru al anului viitor şi că nu va avea un efect semnificativ asupra raportului său de capital, scrie Agerpres.

‘Deşi, pentru moment, obiectivul nostru este să reducem activele riscante, vrem să creştem pe anumite pieţe, unde avem o poziţie puternică, pentru a genera venituri sustenabile. Cehia este una dintre aceste pieţe, deoarece oferă un mediu economic şi cadru legal stabil, iar estimările noastre privind profitabilitatea şi riscurile sunt pozitive’, a explicat directorul general de la RBI, Karl Sevelda.

Grupul Raiffeisen Bank International este prezent pe piaţa din Cehia din anul 1993, iar Raiffeisenbank este a cincea mare bancă din această ţară, unde oferă o gamă completă de servicii bancare. La finele primului semestru din 2015, Raiffeisenbank deservea 397.000 de clienţi prin 125 de sucursale şi aproximativ 2.700 de angajaţi.

În urmă cu doar două săptămâni, un alt mare grup bancar austriac, Erste Group Bank, proprietarul BCR, a preluat operaţiunile de retail banking ale Citigroup din Ungaria. Banca americană şi-a anunţat încă de anul trecut intenţia de a-şi vinde diviziile de consumer banking din şase state din America Latină, precum şi din Japonia, Egipt, Cehia, Ungaria şi Guam. Citigroup operează în peste 160 de state şi jurisdicţii, cu peste 200 de milioane de conturi ale clienţilor.

În România, Raiffeisen Bank a achiziţionat, în 2013, portofoliul de împrumuturi de retail al diviziei din România a băncii americane Citigroup.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...