Economiştii protestează împotriva numirii unui fost director al BNP Paribas la conducerea Băncii Centrale a Franţei

Peste 140 de economişti francezi importanţi au protestat faţă de numirea lui Francois Villeroy de Galhau, fost bancher la BNP Paribas, la conducerea Băncii Centrale a Franţei, avertizând că există un conflict de interese, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 20:47
Economiştii protestează împotriva numirii unui fost director al BNP Paribas la conducerea Băncii Centrale a Franţei

Economiştii, majoritatea profesori universitari, au scris un material apărut marţi în publicaţia franceză ‘Le Monde’, în care explică faptul că Francois Villeroy de Galhau este un expert bancar foarte bun, însă activitatea sa anterioară riscă să pună în pericol independenţa sa la Banca Centrală a Franţei.

‘Este o iluzie deplină să spui că cineva poate lucra pentru industria bancară şi câteva luni mai târziu să-şi asume reglementarea acestui sector cu imparţialitatea şi independenţă totală’, susţin economiştii.

Villeroy de Galhau, în vârstă de 56 de ani, a fost unul dintre cei doi directori operaţionali ai BNP Paribas, cea mai mare bancă din zona euro după active, până în aprilie, când a demisionat, pentru a realiza un raport guvernamental privind finanţarea investiţiilor corporate.

Preşedintele Francois Hollande l-a nominalizat săptămâna trecută pe Francois Villeroy de Galhau pentru funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Franţei. Dacă Parlamentul aprobă numirea lui Villeroy la conducerea instituţiei, acesta va prelua funcţia la 1 noiembrie, când expiră mandatul actualului guvernator, Christian Noyer.

Villeroy va deveni membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).

Economiştii, printre care se află şi expertul Thomas Piketty şi fostul economist şef al Băncii Mondiale Francois Bourguignon, au cerut parlamentarilor să respingă numirea lui Francois Villeroy de Galhau în funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Franţei.

Economiştii au explicat că există alţi candidaţi cu o calificare ridicată, care nu prezintă riscul unui conflict de interese, în mod special Benoit Coeure, membru în Consiliul guvernatorilor BCE.

În 2014, BNP Paribas a primit o amendă record, de 8,9 miliarde de dolari, în urma acuzaţiilor venite din partea autorităţilor SUA cu privire la încălcarea sancţiunilor aplicate Iranului, Sudanului şi Cubei.

Alţi posibili candidaţi la conducerea Băncii Centrale a Franţei au fost Laurence Boone, consilierul economic al preşedintelui francez, şi Claire Waysand, care conduce echipa ministrului francez de Finanţe, Michel Sapin.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...