Pe ce destinaţii externe au monopol companiile care zboară de la Bucureşti şi pe ce rute nu are concurenţă Tarom

Dintre companiile aeriene care oferă zboruri din Bucureşti, 12 zboară spre destinaţii unde nu au niciun competitor.
Andrada Ghira - Dum, 20 sept. 2015, 20:46
Pe ce destinaţii externe au monopol companiile care zboară de la Bucureşti şi pe ce rute nu are concurenţă Tarom

Wizz Air, compania care a transportat anul trecut cei mai mulți pasageri în România – 3,9 milioane, zboară spre 14 destinații externe fără niciun competitor. Spre comparație, transportatorul național, Tarom, nu are competiție decât pe șase rute externe de la București.

Dar mai sunt și companii care zboară doar pe o singură rută, cum este cazul airberlin, singura companie care oferă zboruri directe de pe Aeroportul Henri Coandă către capitala Germaniei. Sau a companiei TAP Portugal care oferă zboruri directe spre Lisabona.

În ceea ce privește frecvența cu care operatorii aerieni leagă Capitala de marile orașe ale Europei, cele mai multe zboruri săptămânale sunt operate de compania LOT Polish Airlines, cu o frecvenţă de 20 de zboruri pe săptămână. Un bilet dus-întors costă 238 de euro pentru perioada 16-19 octombrie.

Pe cea de-a doua poziţie se află Tarom, cu o frecvenţă de 18 zboruri săptămânale spre Chişinău, în timp ce pe locul trei se află companiile airBerlin, cu zboruri spre Berlin şi Tarom, cu zboruri spre Budapesta, ambele cu o frecvenţă de 14 zboruri săptămânale. 

Airberlin a introdus anul acesta, de la sfârşitul lunii martie, al doilea zbor zilnic pe ruta Bucureşti-Berlin şi a ajuns astfel la o frecvenţă de 14 zboruri săptămânale. Reprezentanţii companiei au declarat recent pentru ECONOMICA.NET că anul trecut au transportat cu 12,6% mai mulţi pasageri pe această rută şi că nu au planuri pentru introducerea de noi rute de la Bucureşti.

CITEŞTE ŞI Topul companiilor low-cost din România. Câţi pasageri au transportat în 2014

Din toată reţeaua de destinaţii spre care zboară, Tarom nu are concurenţă decât pe șase rute: Chişinău, Budapesta, Sofia, Stockholm, Beirut (4 zboruri/săptămână), Stockholm (4 zboruri/săptămână) şi Amman (3 zboruri/ săptămână). 

Cum stau companiile low cost 

Cea mai mare companie din România, Wizz Air, care a avut în 2014 o cotă de 31% şi a depăşit Tarom , are cele mai multe destinaţii spre care zboară de la Bucureşti şi unde nu are nici un competitor: 14 la număr. Este vorba de destinaţii din Italia şi Spania, pe aeroporturi secundare, unde taxele sunt mai mici, şi spre care în general călătoresc românii care muncesc în străinătate. Dar, dacă vreţi să ajungeţi la Veneţia, spre exemplu, doar cu Wizz Air zboară direct.  

Blue Air zboară fără concurenţă pe trei rute de la Bucureşti: Koln, Liverpool şi Florenţa. 

În ceea ce privește gigantul Ryanair, compania a intrat pe rute pe care zboară mai mulți operatori, precum Londra, Bruxelles, Milano sau Roma.

Iată lista companiilor aerine cu destinaţiile spre care zboară şi unde nu întâmpină nicio concurenţă, potrivit datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) la solicitarea ECONOMICA.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...