Cutremur de 8,3 în Chile. Alertă de tsunami

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 8,3 s-a produs miercuri seara în largul statului Chile, generând o alertă de tsunami şi evacuări în zonele de coastă, unde s-au înregistrat deja primele valuri seismice, relatează CNN citat de MEDIAFAX.
Economica.net - joi, 17 sept. 2015, 04:34
Cutremur de 8,3 în Chile. Alertă de tsunami

O femeie a murit în oraşul Illapel, iar cel puţin şapte persoane au fost rănite în urma cutremurului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Chile, Oscar Llanten. Mai multe case au fost avariate în Illapel, potrivit ministrului de Interne, Jorge Burgos.

Potrivit evaluării preliminare a Institutului american de geofizică (USGS), epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 54 de kilometri vest de Illapel. Cutremurul s-a produs la 19.54 (joi, 1.54, ora României), la o adâncime de 33 de kilometri, a precizat USGS.

Agenţia naţională pentru situaţii de urgenţă din Chile a emis o alertă de tsunami, ordonând evacuarea oamenilor de zonele de coastă din Arica până la Puerto Aysen, scrie MEDIAFAX.

Valuri seismice mari au fost deja observate de-a lungul coastelor chiliene, în apropierea epicentrului seismului. La Coquimbo a fost măsurat un val de 4,5 metri, a informat Centrul naţional american de avertizare pentru tsunami.

Primarul din Coquimbo, Cristian Galleguillos, a declarat că deja se înregistrează inundaţii, iar 95 la sută din oraş a rămas fără electricitate. Locuitorii au fost evacuaţi înainte ca valurile să atingă litoralul, a adăugat el.

Cel puţin 12 replici cu magnitudinea de 4,9 sau mai mare au fost resimţite în zona cutremurului în mai puţin de două ore, potrivit USGS.

Mai multe replici au fost resimţite de asemenea în capitală, Santiago, situată la aproximativ 230 de kilometri de epicentru.

„Valuri tsunami periculoase, larg răspândite, sunt posibile” de-a lungul coastelor statelor Chile şi Peru, a informat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, în timp ce o avertizare de tsunami a fost emisă pentru statul american Hawaii.

Avertizarea de tsunami este emisă „pentru a alerta oficialii responsabili de situaţiile de urgenţă şi opinia publică despre un eveniment care ar putea avea ulterior impact asupra zonei”, a precizat centrul. O alertă este emisă atunci când un „potenţial tsunami, cu inundaţii semnificative, larg răspândite, este iminent sau preconizat”.

Chiar şi Noua Zeelandă, situată la aproximativ 9.600 de kilometri distanţă, este în alertă din cauza unor posibile valuri tsunami.

Chile, care se află în una din zonele cu cele mai intense mişcări seismice din lume, Cercul de Foc al Pacificului, se confruntă frecvent cu seisme şi erupţii vulcanice.

Începând din 1973, Chile a înregistrat peste 12 cutremure cu magnitudinea peste 7. În februarie 2010, un cutremur cu magnitudinea 8,8 s-a produs în largul statului Chile, provocând moartea a peste 500 de persoane.

De asemenea, potrivit AP, cel mai puternic cutremur măsurat vreodată s-a înregistrat tot în Chile, în 1960, şi a avut magnitudinea 9,5, provocând moartea a peste 5.000 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...