Ministrul Transporturilor: O să discut cu sindicaliştii de la CFR, nimeni nu îşi doreşte greva

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a declarat joi, la Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, că va avea o întâlnire cu sindicaliştii de la CFR pe tema revendicărilor acestora şi a grevei japoneze anunţată pentru 22-24 septembrie, subliniind că ''nimeni nu îşi doreşte greva'', transmite Agerpres.
Economica.net - joi, 17 sept. 2015, 13:26
Ministrul Transporturilor: O să discut cu sindicaliştii de la CFR, nimeni nu îşi doreşte greva

”E o discuţie cu sindicatele, săptămâna viitoare o să mă văd cu dumnealor. Am aflat şi eu, dimineaţă, că între 22 şi 24 vor să organizeze grevă japoneză, dacă am citit bine.(…)Lăsaţi-mă să am o discuţie, luni, cu dumnealor şi eu sunt convins că o să găsim cele mai bune soluţii astfel încât să nu ajungem la situaţia de grevă, pe care sunt absolut convins că nu o vrem nici noi, ministerul, şi nici patronatul, respectiv Calea Ferată, dar nu o vor cu siguranţă nici sindicaliştii”, a spus ministrul Iulian Matache.

Întrebat de jurnalişti dacă s-ar putea acorda măriri salariale, ministrul nu a dorit să facă precizări înainte de discuţia cu sindicaliştii.

”N-aş putea să vă spun, ar fi incorect să vă spun în momentul acesta dacă se pot acorda (…), incorect faţă de cei cu care nu m-am întâlnit. M-am văzut cu ei la discuţiile iniţiale, dar nu am asistat la negocierile pe care le-au avut până acum”, a spus ministrul Transporturilor, Iulian Matache, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa.

Angajaţii CFR ar putea intra în grevă japoneză săptămâna viitoare. Protestul ar putea avea loc în perioada 22-24 septembrie, dar liderii de sindicat avertizează că există oricând posibilitatea ca ceferiştii să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului.

Sindicaliştii cer creşteri salariale de cel puţin 10% şi solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare şi vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016.

Sindicaliştii atrag atenţia că, în cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, vor declanşa greva generală începând din prima zi a lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...