Potrivit comunicatului, care îi citează pe reprezentanţii companiei franceze, construcţia noii hale de producţie a început deja, scrie Agerpres.
‘Acest angajament pe care l-am luat în faţa comunităţii locale întăreşte prezenţa noastră ca cel mai important angajator din regiune. Existenţa unui personal înalt calificat în judeţul Vâlcea, precum şi suportul şi implicarea activă a tuturor factorilor de influenţă locali – autorităţi publice, membrii comunităţii locale, constituie argumente solide pentru concernul Faurecia în vederea extinderii activităţii din România. Noua investiţie demonstrează încrederea companiei noastre în potenţialul pe termen lung al pieţei industriale vâlcene’, spun francezii.
Totodată, reprezentanţii Faurecia anunţă că intenţionează să construiască o unitate de producţie integrată, la standarde europene, care va crea peste 1.600 de locuri de muncă.
‘Investiţia în noua hală de producţie se ridică la peste opt milioane de euro şi va avea o suprafaţă construită de 12.000 de metri pătraţi, urmând să fie finalizată în februarie 2016. Noua hală de producţie, proiectată după standarde europene, cu o capacitate de integrare a peste 1600 de angajaţi (cea mai mare din grupul Faurecia), va conduce la o creştere semnificativă a numărului locurilor de muncă, atât pentru personalul direct productiv, cât şi pentru specialiştii cu profil tehnic. Conform modelului industrial prezent în toate regiunile cu industrie de componente auto, implantarea unei companii de talia Faurecia va atrage şi alţi furnizori, rezultatul concret fiind o accelerare semnificativă a întregii activităţi economice’, au adăugat reprezentanţii Faurecia.
Noua unitate de producţie se află pe raza localităţii Budeşti în cel mai nou parc industrial din judeţ, în imediata vecinătate a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe unde se preconizează a trece şi viitoarea bretea de circulaţie în lungime de 22 de km, care va lega Râmnicul de tronsonul Sibiu-Piteşti, parte a autostrăzii A1.
Faurecia este producător de componente şi echipamente destinate constructorilor de automobile şi mai are fabrici în România la Piteşti, Craiova şi Tălmaciu, unde scaune auto, sisteme pentru interior şi sisteme de control al emisiilor.
Faurecia produce componente auto pentru Ford, Renault-Nissan, Peugeot, BMW, Daimler, General motors, Toyota şi Hyundai.