Chiriţoiu: Suntem deschişi la orice iniţiativă de flexibilizare a procesului de achiziţii publice

Consiliul Concurenţei este deschis la orice iniţiativă care flexibilizează procesul de achiziţii publice şi îl face mai eficient şi va acorda o mare atenţie legislaţiei privind concesiunile, a declarat, luni, preşedintele autorităţii române de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, într-o dezbatere publică organizată de Institutul pentru Politici Publice (IPP).
Economica.net - lun, 21 sept. 2015, 09:56
Chiriţoiu: Suntem deschişi la orice iniţiativă de flexibilizare a procesului de achiziţii publice

‘O să sprijinim instituţiile care transpun directivele şi care pregătesc cadrul legal. Putem să ajutăm cu sugestii acolo unde sunt riscuri de a distorsiona concurenţa. Nu noi am fost cei care au oprit administraţia publică să ia măsuri de genul unei liste negre. Unde am anumite reţineri, este faptul că pare arbitrară puterea administraţiei. De exemplu, proiectul de lege spunea că, dacă apar înţelegeri anticoncurenţiale, firmele pot fi scoase din competiţie. Acesta este, de fapt, singurul lucru care ne-a creat semne de întrebare’, a spus Bogdan Chiriţoiu.

IPP a organizat, luni şi marţi, un workshop internaţional cu tema ‘O nouă viziune în achiziţii publice, un sistem de eficientizare a resurselor publice şi noi coordonate de lucru cu mediul privat’.

‘Ne îngrijorează durata foarte mare a contractelor de concesiuni, durată care riscă să blocheze funcţionarea pieţei, nu pot să intre pe piaţă companii noi. În acelaşi timp, durata prea mare a unui astfel de contract face ca noi, statul, noi, contribuabilii, să nu beneficiem de tehnologiile noi care apar în piaţă. Unde văd mai mult rolul consiliului este la comportamentul agenţilor economici. Trebuie să prevenim şi să sancţionăm înţelegerile între companii care duc la preţuri prea mari de achiziţii. Suntem mult mai atenţi la fraude sau distorsionarea achiziţiilor pe fonduri europene şi mai puţin pe zona de fonduri naţionale, ceea ce nu este chiar echitabil. Până la urmă, tot banii noştri sunt şi unii şi alţii. Sper că vom avea o abordare echilibrată’, a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) apreciază că noua viziune în achiziţii este caracterizată de o mai strânsă consultare între autorităţile contractante şi mediul privat, pentru a fi mai bine cunoscută piaţa de profil înaintea demarării unei proceduri.

‘Apreciem faptul că noul proiect dispune mai bine competenţele în administraţie, funcţie de amploarea şi tipul achiziţiei. Din păcate, greşeşte prin stabilirea scopului final al reformei ca fiind optimizarea modului de lucru în sistemul public, când, în opinia noastră, principala grijă ar trebui să fie eficientizarea resurselor publice prin încurajarea unor achiziţii durabile şi redobândirea încrederii în actualul sistem perceput ca ineficient şi chiar corupt’, au spus reprezentanţii IPP.

În plus, aceştia critică faptul că noua propunere va obstrucţiona şi mai mult accesul cetăţenilor la informaţii referitoare la contractele pe bani publici şi atenţionează că, în acest fel, se va pierde şi mai mult încrederea în sistemul de achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...