Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, dezbătută marţi în Comisia juridică a Camerei

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va dezbate marţi proiectul de lege pentru modificarea legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 21 sept. 2015, 18:08
Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, dezbătută marţi în Comisia juridică a Camerei

Proiectul a fost adoptat deja de Senat pe 7 septembrie.

Potrivit actului normativ, accesul la datele personale se poate face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.

‘La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal’, se arată în proiect.

Propunerea legislativă a întrunit susţinerea tuturor liderilor partidelor politice parlamentare, la Cotroceni, în luna mai.

Ea a fost iniţiată de senatorii Vasile Blaga (PNL) şi Gabriel Oprea (UNPR) şi deputaţii Daniel Constantin (ALDE), Alina Gorghiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Varujan Pambuccian (minorităţi) şi Victor Ponta (PSD).

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...