Slovacia va refuza să aplice planul UE privind cotele obligatorii, anunţă premierul Robert Fico

Slovacia va refuza să pună în aplicare planul Uniunii Europene de redistribuire de solicitanţi de azil între toate statele membre, pe baza sistemului de cote aprobat marţi de miniştrii de interne şi ai justiţiei, a indicat premierul Robert Fico, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 22 sept. 2015, 20:03
Slovacia va refuza să aplice planul UE privind cotele obligatorii, anunţă premierul Robert Fico

‘Atât timp cât voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi aplicate pe teritoriul slovac’, a declarat Fico în comisia pentru afaceri europene a legislativului de la Bratislava.

Uniunea Europeană a aprobat marţi, la reuniunea miniştrilor de interne şi ai justiţiei, cu ‘o largă majoritate’, repartizarea a 120.000 de refugiaţi între statele membre.

‘Decizia de relocalizare a 120.000 de persoane (a fost) adoptată cu o largă majoritate de state membre’, a anunţat preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE pe Twitter.

Pe aceeaşi reţea de socializare, ministrul de interne ceh Milan Chovanec a precizat că Cehia, Slovacia, România şi Ungaria au votat împotrivă, iar Finlanda s-a abţinut.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...