UE mobilizează un miliard de euro pentru agenţiile ONU care îi ajută pe refugiaţi

Cele 28 de state membre ale UE au convenit să mobilizeze o sumă suplimentară de cel puţin un miliard de euro pentru agenţiile ONU care îi ajută pe refugiaţi în ţările vecine Siriei, a anunţat preşedintele Consiliului European Donald Tusk, în noaptea de miercuri spre joi, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 24 sept. 2015, 07:22
UE mobilizează un miliard de euro pentru agenţiile ONU care îi ajută pe refugiaţi

Acest pachet va merge în principal la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Programul Alimentar Mondial (PAM), a confirmat Tusk la sfârşitul unui summit european la Bruxelles asupra crizei migraţiei.

Preşedintele Consiliului a anunţat de asemenea înfiinţarea de aşa-numite ‘hotspoturi’, centre de primire şi înregistrare a migranţilor în Italia şi Grecia, ‘până la sfârşitul lunii noiembrie’.

‘Am fost de acord cu toţii asupra faptului că hotspoturile vor fi instalate până la sfârşitul lunii noiembrie’, a precizat Tusk.

Aceste centre de primire, instalate în ţări situate în prima linie în faţa afluxului de solicitanţi de azil, ar trebui să permită identificarea, înregistrarea şi amprentarea migranţilor sosiţi, cu asistenţă logistică de la agenţiile UE, scrie Agerpres.

Locuri de primire există deja în Grecia şi Italia, dar ele trebuie să îndeplinească o serie de reguli de funcţionare, sub supervizare europeană, pentru a răspunde la definiţia de ‘hotspoturi’ dorită de UE, notează France Presse.

Tocmai din aceste locuri vor fi ‘relocaţi’ refugiaţii către alte state membre. Şi tot de aici vor trebui să fie trimişi înapoi în ţările lor de origine cei care vor fi consideraţi imigranţi ilegali, fără a avea nevoie de protecţie internaţională.

Printre altele, alţi oficiali au declarat că au fost făcute o serie de alte angajamente şi Jean-Claude Juncker, directorul executiv al UE, a afirmat în faţa reporterilor că summitul s-a desfăşurat într-o atmosferă ‘excelentă’, mai puţin tensionată decât se aştepta, notează Reuters.

Tusk şi Juncker au mai anunţat că vor găzdui o întâlnire cu preşedintele turc Tayyip Erdogan pe 5 octombrie, în cadrul eforturilor de a coopera cu Ankara pentru a limita numărul de imigranţi ce ajung în Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Întârzierile plăţiilor facturilor devin o vulnerabilitate tot mai mare pentru economie – analiză Sierra Quadrant
Întârzierile plăţiilor facturilor devin o vulnerabilitate tot mai mare pentru economie – analiză Sierra Quadrant
Efectele inflaţiei, scăderea vânzărilor, problemele logistice sau cele de finanţare au crescut semnificativ nivelul întârzierilor la plată, fapt care riscă să ducă la ample probleme......
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare pe Bursa de la București
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare ...
Redport, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din București, anunță intenția de listare pe Bursa de la București ...
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala electrică de cogenerare de la Midia, cu o capacitate de 80 MW ar urma să fie terminată în sfârșit în primul ...
Otokar a semnat cu Romtehnica SA un contract pentru 1.059 de mașini blindate Cobra II
Otokar a semnat cu Romtehnica SA un contract pentru 1.059 de mașini blindate Cobra II
Producătorul global de sisteme terestre Otokar şi C.N. Romtehnica S.A. au semnat miercuri un contract multianual în valoare ...